Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

Vrei să răspândești o veste bună?

Am primit un e-mail de la o lucrătoarea în industria de PR. Mesajul începea așa: „Bună, Petre! Sper că ai parte de o zi bună și liniștită, în ciuda vremii de afară...”
shutterstock_1147851662

Instinctiv, am întors privirea la fereastră. Cerul era acoperit, dar nu ploua. Nu bătea vântul, nu era furtună, era o zi mohorâtă, specifică toamnei târzii. „În ciuda vremii de afară…” Care vreme de „afară”, dom’le? O fi vreo vreme și pe „dinăuntru”? Cine poate să-mi spună care e vremea „dinăuntru”? În sfârșit, să nu mai pierd vremea cu vremurile astea, de afară și dinăuntru!

M-am întors la mesaj și, pentru că nu prea aveam cu ce să-mi bat capul, m-am gândit că expeditorul mesajului este îngrijorat de starea mea psihică: poate credea că sunt indispus de această vreme (care vreme, dom’le?), și a dorit să-mi capteze atenția, să introducă niște „raze de soare” în primele rânduri, ca să mă convingă să dau curs acelui mesaj…

Mi se pare atât de artificial „stilul” ăsta de a începe o conversație, un dialog sau un mesaj cu o referire la „vremea asta capricioasă”, care ne aduce atâta pesimism, vai!, vai!, o ipocrizie absolută, specifică mai cu seamă fițoșilor din mediul corporatist, tinerii ăștia din generația „fulg de nea”, care nu ies din casă ca să nu-i ude ploaia, chiar mă apucă greața cu ipocrizia asta de a vorbi despre vreme, numai ca să mesteci niște cuvinte, ca să te bagi în seamă, să-ți dai importanță, ca să arăți celor din jur că îți pasă, că ești optimist înnăscut, că poți să transmiți mesaje luminoase, chiar pe o vreme ca asta. Vrăjeli!

Ce mi se pare de-a dreptul comic este că toți acești orășeni, care-și mișcă fundurile în bulele lor urbane, n-au nicio treabă, nicio legătură adevărată, pe bune!, cu buletinul meteo. Nu sunt nici fermieri, nici arendași, nici lucrători ai pământului, n-au nicio treabă cu viața la țară, ca să-și facă griji că vreo furtună le distruge recolta de prune sau grâu, de exemplu. Dar orășenii noștri, pentru că n-au ce vorbi, se plâng de vreme… Dacă asta e moda, să ne conformăm, să vorbim în continuare despre vreme și, dacă timpul ne permite, să mai clămpănim și despre încălzirea globală. Toată lumea se pricepe la „încălzire”.

Am citit tot mesajul lucrătoarei în PR și am înțeles ce dorea, să-i public ceva pe site. În final, prestatoarea de servicii de PR mi-a scris: „Sperăm să găsești interesantă știrea și să ne ajuți cu răspândirea veștii bune”.

Adică, în viziunea tinerei PR-iste, eu sunt un fel de poștaș, de mesager, de răspândac, care răspândește veștile. Mai cu seamă cele bune, pentru că în PR se lucrează numai cu pozitiv. (Cu negativ se lucrează la televiziunile de știri.) Deci, asta am ajuns, un individ care răspândește…

Lucrătoarea în PR are dreptate. Așa se gândește în industria noastră de marketing și comunicare. În lumea asta plină de bloggeri și influenceri, oamenii de presă au devenit niște funcționari de nivel trei-patru, la marginea societății, periferici, decrepiți, buni să mai răspândească niște vești, dacă le-a mai rămas și lor ceva de răspândit…

Mi-am întors privirea din nou la fereastră și am oftat: „Da, da, da, asta-i viața… Oare o să plouă la noapte?”

DACĂ TE INTERESEAZĂ SĂ CITEȘTI: CNA NU EXISTĂ

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii