FacebookTwitterLinkedIn

Conform unei strategii prezentate în luna martie, Volkswagen intenţionează să construiască şase fabrici de baterii pentru automobile electrice în Europa până la finele acestui deceniu, iar Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia concurează pentru una dintre aceste fabrici ce ar urma să fie inaugurată în 2027.

Grupul german a precizat că intenţionează în continuare să anunţe locaţia viitoarei uzine în primele şase luni ale anului următor, adăugând că nu a amânat luarea unei decizii.

„După cum ştiţi, pentru această decizie trebuie luate în calcul condiţiile respective din acea ţară, mediul economic, strategia în domeniul mobilităţii electrice şi cadrul general privind subvenţiile”, a declarat un purtător de cuvânt de la Volkswagen, potrivit Reuters.