Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Telecom |
|

Vodafone România a înregistrat venituri totale cu 4,8% mai mari în trimestrul încheiat la 30 septembrie 2018, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut

Vodafone România a înregistrat, în total, 9.730.487 de clienți la 30 septembrie 2018, indicator constant raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de clienți, 8.990.849 sunt utilizatori ai serviciilor mobile, relevă raportul financiar dfiuzat azi de Vodafone Group Plc.
Vodafone.jpg

Veniturile din servicii aferente trimestrului încheiat la 30 septembrie 2018 au ajuns la 183,6 milioane de euro și continuă să crească la nivelul de bază.

Veniturile organice din servicii au scăzut în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut cu 0,8% din cauza impactului negativ al tarifelor de interconectare (Mobile Termination Rates) de la 0,96 eurocenți/minut, la 0,84 eurocenți/minut pentru apelurile de voce mobilă.

La 30 septembrie 2018, abonații Vodafone România reprezentau 41,2% din baza de clienți mobili, iar utilizatorii serviciilor preplătite 58,8%. Ponderea abonaților în baza totală de clienți mobili a crescut cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Consumul de date mobile a crescut cu 69% în trimestrul încheiat la 30 septembrie 2018, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Pe parcursul trimestrului trecut, am continuat să investim în rețea și am lansat în premieră acoperire NarrowBand-IoT la nivel național, un pas important în acest sector de creștere unde companiile adoptă proiecte IoT la scară largă. De asemenea, am accelerat planul de recrutare angajând profesioniști cu aptitudini de top în mai multe departamente, inclusiv în cel de relații clienți pentru a le oferi acestora cele mai bune experiențe și oferte”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii