Vlad Ivanov (46 de ani, născut la Botoșani) a cunoscut succesul de public pentru interpretarea rolului „Domnul Bebe”, în filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, peliculă regizată de Cristian Mungiu și premiată la Cannes (2007). Pentru acest rol, Vlad Ivanov a obținut „Premiul Gopo” pentru cel mai bun rol secundar. S-a remarcat și în multe filme din așa-numitul curent cinematografic realist Noul Val Românesc. Un rol memorabil („Dinu Laurențiu”), a realizat și în filmul „Poziția copilului” (foto), în regia lui Călin Peter Netzer, premiat la Festivalul de la Berlin cu „Ursul de Aur” (2013).
Dar până la aceste roluri care l-au adus în atenția marelui public, Vlad Ivanov a muncit cu îndârjire și pasiune pe scenele de teatru, mai cu seamă la Teatrul Național București, al cărui angajat a fost până în 2011. A debutat pe scena TNB în 1992, în spectacolul „Pantomimia”, în regia lui Dan Puric. În cariera sa teatrală, Vlad Ivanov are întâlniri artistice cu mari regizori: Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Sanda Manu, Peter Bokor, Mihai Manuțiu, Gelu Colceag și Alexandru Tocilescu.
Vlad Ivanov a urmat Şcoala Populară de Artă din Botoşani și în 1995 a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesoarei Sanda Manu.
Motto:
Nu e bine să fii tot timpul sigur pe tine. În clipa în care ești sigur, ceva din tine moare, ca artist. Artistul trebuie să aibă o fragilitate a lui, fragilitatea asta îi dă putere. („Ziarul Metropolis”)