Cautare




, Contributor

Travel |
|

Viziune asiatică, ospitalitate cehă

Praga este unul dintre acele oraşe pe care ne place să le revizităm. Afluxul de turişti i-a învăţat pe hotelierii din capitala Cehiei că orice detaliu contează; doar aşa te menţii în topul preferinţelor clienţilor. Superlativul este greu de acordat: sunt multe hoteluri aici în care te vei simţi minunat. Însă alegerea noastră este Mandarin Oriental.
prague-suite-presidential-suite-terrace-01

Da, hotelierul Mandarin Oriental s-a impus şi aici, în centrul tradiţional al Europei. Pentru a înţelege cum a reuşit, trebuie să cercetăm elaborata strategie a acestei companii.

Din Hong Kong spre lumea întreagă

Numele brandului s-a născut din îmbinarea altor două mărci: cea a legendarului hotel Mandarin din Hong Kong, deschis la începutul anilor ’60, şi cea a unei proprietăţi din Bangkok, la care compania achiziţiona în anii ’70 un pachet important de acţiuni, The Oriental.

Mandarin Oriental s-a dezvoltat rapid vizând mai întâi metropolele asiatice, apoi întreaga lume. Azi există aproape 40 de hoteluri ale acestui brand răspândite în 19 ţări. Hong Kong-ul rămâne centrul acestui business, aici aflându-se nu mai puţin de trei proprietăţi emblematice pentru companie. Însă hoteluri de referinţă se află şi în Londra, Paris, Miami sau Las Vegas pentru a numi câteva dintre cele mai importante destinaţii turistice europene sau din Lumea Nouă.

Cu o campanie de imagine foarte eficientă şi care nu s-a schimbat prea mult de-a lungul ultimilor ani, Mandarin Oriental şi-a creat faima de clasic al luxului. L-au sprijinit în acest demers numeroase celebrităţi, care se declară fani ai mărcii: Lucy Liu, Morgan Freeman, Kevin Spacey, Sophie Marceau, Jane Seymour, Bryan Ferry, Christian Louboutin, Dame Helen Mirren, Isabelle Huppert.

Moştenirea istorică

În Praga, Mandarin Oriental ocupă clădirea unei foste mănăstiri dominicane, atestată încă din secolul al XIV-lea. Se află în vechiul district Malá Strana, oraş de sine stătător în Evul Mediu, când era locuit îndeosebi de etnici germani, urmând ca acestora să li se adauge din secolul al XVI-lea italienii.

Întemeiată de regele Ottokar al Bohemiei în a doua jumătate a secolului al XIII-lea pe malul stâng al Vltavei, Malá Strana este dominată de Castelul Pragăi. Deşi a trecut prin mai multe incendii, extinderi şi reconstrucţii de-a lungul secolelor, fosta aşezare (actualmente district praghez) rămâne una dintre cele mai pitoreşti vechi zone citadine din Europa Centrală. Iar hotelul se află chiar în mijlocul ei.

De la austeritatea monastică la… lux

Cu o asemenea vechime, Mandarin Oriental Praga este el însuşi o bijuterie arhitectonică. Spa-ul ocupă fosta capelă renascentistă, camerele şi apartamentele reprezintă un amestec de design european clasic şi repere asiatice (acestea din urmă, constituind semnătura incofundabilă a stilului Mandarin Oriental), colonada este transformată într-un seducător lounge. Se creează un contrast foarte plăcut între arhitectura austeră a chiliilor şi confortul asigurat de piesele de mobilier.

Alte elemente inedite? Interioarele integrează zeci de obiecte descoperite în timpul renovării clădirii, iar cele două apartamente Moser Crystal sunt decorate cu minunate creaţii din cristal de Boemia. Numărul de camere şi apartamente nu este deloc neglijabil: sunt 99. Ferestrele lor dau spre pitoreştile străzi pietruite din Malá Strana sau către Castelul Pragăi, o parte dintre ele având vedere spre minunata grădină interioară a hotelului.

Răsfăţ în stil asiatic

Când vine vorba despre dejunuri şi cină, „deliciu” este cuvântul potrivit pentru meniul gândit de chef-ul Zdeněk Křížek. Da, suntem în inima Europei, dar asta nu ne împiedică să ne bucurăm de tot ce are Asia mai seducător în materie de savori. Křížek este un maestru al bucătăriei japoneze (adoră să gătească în stil teppanyaki), el fiind ajutat de un alt as al gastronomiei asiatice, Ondřej Hutník. Datorită îmbietoarelor preparate ale celor doi şi ingenioaselor cocteiluri, Spices Restaurant & Bar de la Mandarin Oriental reprezintă o experienţă de neratat dacă te afli în Praga, indiferent dacă te-ai cazat sau nu la acest hotel.

Cum desfătătoare este şi vizita la spa-ul de aici. Se ştie, asiaticii sunt marii maeştri în materie de relaxare şi rejuvenare, iar Mandarin Oriental este renumit pentru tratamentele pe care le oferă spa-urile din toate hotelurile sale. La cel din Praga vei avea de ales dintr-un număr impresionant de pachete de servicii ce vizează revitalizarea, tratamentele faciale, de rehidratare sau anti-aging şi diferitele tipuri de masaj.

Şi vei înţelege pe deplin de ce fanii Mandarin Oriental rămân mereu fideli acestui brand. Când zeci de nume faimoase se declară admiratorii mărcii – ei, bine, atunci nu mai vorbim despre o simplă campanie publicitară, ci despre promisiunea împlinită a luxului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii