Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Vitrina Advertising a intrat în reţeaua mondială de marketing şi advertising AMIN

mihaela_rus.jpg
Vitrina Advertising a devenit recent membră a reţelei globale de agenţii publicitare independente Advertising and Marketing International Network (AMIN), fiind prima dată când din această structură face parte şi o agenţie românească. De altfel, în cadrul AMIN fiecare companie membră este reprezentant unic al ţării sale de provenienţă. 

Vitrina a fost selectată membru al AMIN ca urmare a experienţei de peste 21 de ani ca agenţie de publicitate full service, a reputației în domeniu şi a standardelor calitative în serviciile oferite.  

„Această afiliere ne creează deschidere la nivel global şi ne permite să le oferim actualilor noştri clienţi posibilitatea de a se promova oriunde doresc pe glob. De asemenea, apartenenţa la AMIN ne dă posibilitatea de a lucra cu clienţi internaţionali care doresc să intre pe piaţa românească. AMIN va însemna infuzie de know-how prin acces la cercetare şi metode noi de promovare”, a declarat Mihaela Rus, director general Vitrina Advertising. 

Alăturarea Vitrina Advertising la AMIN a fost încheiată la Budapesta, printr-un acord de parteneriat între Mihaela Rus şi doi reprezentanţi ai reţelei: Gergely Erdos (Ungaria) – vicepreşedinte AMIN şi René van Gameren (Olanda) – secretar general AMIN.

Înfiinţat în 1985, reţeaua AMIN cuprinde 36 de agenţii de pe patru continente – Europa, America, Asia şi Africa.

Scopul reţelei este de a promova know-how-ul local la nivel mondial şi de a stimula parteneriate internaţionale de afaceri între agenţii independente de publicitate. Astfel, agenţiile membre AMIN se sprijină reciproc pentru câştigarea de pitch-uri şi creează echipe mixte de profesionişti pentru clienţii care se promovează transfrontalier. Sloganul AMIN este „Independently United”.

Vitrina Advertising a fost înfiinţată în 1992 și este o agenţie full-service naţională, cu sediul în Cluj-Napoca şi are o reprezentanţă în București. Printre cei mai importanţi clienţi ai agenţiei se numără: Ambient, Gedeon Richter România, Iulius Management Center, Banca Transilvania, Kastamonu Romania, EXIMTUR, Frisomat, Energobit, Larix, Monor, ATP Exodus, Azur, Billa, Caroli Foods,  Wens Travel, Danfoss, Epinvest, EVW Holding, Siceram, Transilvania Construcţii, Vitacom, UBB Cluj, UTCN Cluj, USAMV Cluj, Laropharm, Metro, Michelin.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii