Cautare




, Contributor

Design |
|

Visul transilvan

Cu un secol în urmă, ardelenii plecau, la capătul lumii, în căutarea visului lor de prosperitate. Mirajul acestui vis nu i-a părăsit nici acum, dar viața aduce uneori compensații acolo unde te aștepți mai puțin. Există și un vis transilvan! Un vis care prinde tot mai mult contur.
Viscri_exterior (3) (22)

Nu cu multă vreme în urmă, Viscri era doar un sătuc oarecare… Case cu porți înalte ca în Ardeal, o biserică veche de secole salvată printr-o minune de la distrugerile timpului, drumuri pe care mergeau agale căruțele pline cu fân ale localnicilor… Și totuși, mirosul ierbii cosite, ulițele pline de viață și, mai ales, casele purtau în ele o fascinație cu totul aparte, lucru care a făcut ca pe lista locuitorilor din Viscri să apară personaje ilustre. Despre unul dintre ele este vorba în cele ce urmează, într-o poveste de iubire pe care însuși protagonistul nostru nu și-o putea imagina.

Despre cine este vorba…

Werner Desimpelaere este un faimos arhitect și urbanist belgian, cunoscut pentru numeroasele sale proiecte de arhitectură, restaurare și planificare urbană, dar mai ales pentru un proiect care a transformat un oraș istoric aflat într-o stare avansată de degradare într-unul dintre cele mai importante, mai vii și mai atrăgătoare orașe ale lumii: Bruges. Dacă ați trecut prin acest splendid burg medieval și v-ați bucurat de frumusețea lui, trebuie să aflați acum cât de mult îi datorează din strălucirea sa actuală acestui arhitect care, la începutul anilor ʼ70, i-a conceput împreună cu mentorul său, arhitectul Jan Tanghe, strategia de reabilitare.

De la Bruges la Viscri?

Excepționalul „doctor de case”, Werner Desimpelaere, a ajuns prima dată în România la sfârșitul anilor ʼ90, pentru a studia posibilitățile de reabilitare ale centrelor istorice din Cluj și Sibiu. Acesta a fost doar începutul, pentru că, timp de 20 de ani, a explorat așezările transilvane, călătorind de nenumărate ori prin orașe și sate despre care n-ar fi crezut vreodată că va afla nici măcar numele lor. Ba, mai mult, aici, în inima Transilvaniei, și-a stabilit a doua reședință. Unde? După cum bănuiți, la Viscri.

Dar de aici începe o altă poveste. De dragoste. Werner Desimpelaere și-a cumpărat o casă veche, veche, cu ziduri crăpate și țigle lipsă, cu gardul prăbușit și o șură care abia amintea că fusese odată mândria gospodăriei. Vecinii s-au întrebat ce-o fi găsit la ea, că doar erau și case mai bune în sat și chiar mai noi, dar răspunsul nu l-au aflat decât după câțiva ani de așteptare. După cumpărare, a urmat o restaurare minuțioasă, care a readus frumusețea inițială a construcției și i-a reînviat spiritul. Căci, spune marele arhitect, calitatea deosebită a proiectului stă în conlucrarea cu cele mai mici detalii a aspectelor istorice, tehnice, sociale, economice și în dialogul permanent dintre elementele de patrimoniu și cele moderne, contemporane.

Cu această convingere, a lucrat și la excepționala reabilitare a orașului Bruges, dar și la restaurarea căsuței din Viscri. Și tot această convingere face ca proiectele sale să fie considerate de UNESCO un veritabil model.

Marea descoperire geografico-sentimentală

Cunoscând din ce în ce mai bine istoria și patrimoniul cultural al așezărilor transilvane, Werner Desimpelaere face o altă descoperire importantă: bisericile fortificate și satele săsești pe care le va explora mulți ani împreună cu cei doi copii ai săi, „din sat în sat, de la o biserică înapoi la altă biserică”. Și iată cum pasiunea tatălui e împărtășită și de cei doi tineri ai familiei, care și-au dedicat lucrările de licență, susținute la universitățile din Gent și Roma, Transilvaniei și fascinantelor sale biserici fortificate. Străbătând această parte a României umăr la umăr cu tatăl lor, descoperind împreună localitate după localitate, monument după monument și detaliu după detaliu, arhitectul și fiii săi remarcă bogăția și potențialul peisajului cultural local, apartenența multor edificii la patrimoniul cultural european. Dar, din păcate, remarcă și necunoașterea acestora în mediile culturale europene, lucru pe care se străduiesc să-l schimbe.

Casa din Viscri, pe lista patrimoniului UNESCO

Cum vă spuneam, după aproape 10 ani de drumeții prin tot Ardealul, Werner Desimpelaere decide achiziționarea unei vechi case săsești în satul Viscri. Alături de familia sa, a început în anul 2007 un lung proiect de restaurare a acesteia, așa cum numai el putea să-l gândească, și amenajarea unei case de vacanță, în care să se refugieze de viața tumultuoasă a orașelor în care lucrează. Dorința lui a fost una singură, dar greu de îndeplinit: aceea de a restaura și a asigura o nouă viață casei vechi de secole, parte a unei ample și valoroase moșteniri europene. Și, incredibil, dar adevărat, proiectul s-a desfășurat pe parcursul a opt ani, familia deschizând casa abia în 2015.

Și visul a devenit realitate

În prezent, Werner Desimpelaere nu mai este un simplu turist printre mulți alții, venit în Transilvania întâmplător sau din curiozitate, atras de mitul lui Dracula. El este un locuitor al ei, atașat atât ca arhitect și expert în restaurarea și reabilitarea patrimoniului construit, cât și ca explorator pasionat de istoria și cultura locală. Și mai este un prieten al României, bun cunoscător al țării și al oamenilor, participant la marile evenimente de arhitectura de la noi. În calendarul celor mai importante manifestări culturale ale anului, acesta figurează cu o conferință de excepție susținută în luna octombrie în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură, alături de figuri proeminente de colegi români. Privilegiul de a-l asculta l-au avut orădenii, căci acolo, la Oradea, s-a desfășurat secțiunea Restaurare a bienalei. De ce acolo? Poate ar trebui să revenim cândva cu detalii. Acum vă spun doar că Oradea este orașul cu cele mai multe și mai interesante proiecte de restaurare a patrimoniului arhitectural de la noi și cel mai frumos oraș din România. Iar acolo lecția lui Werner e bine-venită.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii