FacebookTwitterLinkedIn

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că izbucnirea virusului Zika constituie o urgență mondială.Astfel, au fost emise avertismente de călătorie pentru 25 de țări, inclusiv Brazilia, locul unde ar urma să se desfășoare Jocurile Olimpice de vară din 2016. Virusul transmis de țânțari ar putea avea o legătură cu creșterea cazurilor de copii născuți cu microcefalie în Brazilia.

VEZI ȘI: PUBLICITATEA LA MEDICAMENTELE OTC PE TELEVIZIUNILE DE FILME A CRESCUT CU 16 % în 2015

Țările în care au fost confirmate cazurile de infecție cu virusul Zika, sau țările unde există probabilitatea ca acesta să se răspândească, ar putea pierde 63,9 miliarde de dolari în turismul internațional, conform datelor emise de World Bank.

Mexic, Insulele Caraibe, Brazilia, Panama, Columbia, Peru și Argentina se numără printre țările cu cele mai mari venituri provenite din turism din America Centrală și de Sud. Turismul lor ar putea fi afectat de răspândirea noului virus.

VEZI ȘI: HOMEOPATIA, UN NOU TREND ÎN MEDICINĂ

Organizația Mondială a Sănătății a creat o Unitate de Răspuns Global, cu scopul de a combate răspândirea virusului Zika, suspectat de provocarea la nou-născuți a unor malformații congenitale severe și afecțiuni neurologice. Crucea Roșie s-a alăturat cauzei și a lansat un apel de urgență pentru donații în vederea combaterea virusului Zika.

„Virusul Zika a evoluat de la o amenințare ușoară la una de proporții alarmante”, a declarat Dr. Margaret Chan, directorul general al OMS, în cadrul primului său discurs privind virusul Zika, din 28 ianuarie.

Din toate țările latine, Mexic ar putea suferi cel mai mult când vine vorba de pierderile veniturilor provenite din turism. În 2013 turiștii au cheltuit 14,31 miliarde de dolari, conform datelor emise de World Bank. A doua țară ar putea fi Brazilia, care a obținut din turism în anul 2013 peste șapte miliarde de dolari. Chiar și așa, aceasta este gazda Jocurilor Olimpice de vară care vor avea loc în perioada 2-21 august 2016, iar oficialii din domeniul sănătății sunt îngrijorați că virusul ar putea amenința evenimentul.

VEZI ȘI: DESPRE SĂNĂTATE ȘI INOVAȚIE

Guvernul brazilian a declarat că evenimentul nu va fi anulat din cauza temerilor privind virusul.

Este de așteptat ca virusul să se extindă și în S.U.A., unde turiștii au cheltuit peste 214 miliarde de dolari în 2013.

Canada și Chile sunt singurele țări din emisfera vestică unde este puțin probabil să existe cazuri de infecție cu virusul Zika, întrucât țânțarii Aedes, purtătorii virusului, nu trăiesc în acele zone.

Centrele pentru Prevenirea și Controlul Bolilor au emis două nivele de alertă pentru insulele din zona Caraibe, America Centrală și de Sud.

În plus, instituția sanitară a recomandat femeilor însărcinate să ia în considerare amânarea posibilelor călătorii în zonele afectate. De asemenea, femeile care încearcă să rămână însărcinate sunt sfătuite să vorbească cu medicul lor înainte de a călători în țările respective.