Tech |
|
Viorel Vulturescu, ANCS: „România va coordona un proiect european de circa 100 mil. euro”

„Este un proiect admis în zona europeană a infrastructurilor de cercetare, care are pe profit un oficiu de transfer tehnologic. Acesta este realizat atât în beneficiul comunității științifice, cât și a comunității de business”, a explicat Vulturescu în cadrul conferinței Forbes Future Innovation & Tech. „Zona de mediu, de cercetare în domeniul apei, nu stârnește foarte multe lucruri, dar sunt foarte multe firme din domeniul simbolisticii, de exemplu, care sunt interesate de acest proiect și care sunt dornice să-și testeze prototipurile și rezultatele lor in mediul real, în apă”, adaugă acesta.
GALERIE FOTO CONFERINȚA FORBES FUTURE
„Acest centru va facilita educația la toate nivelurile, începând cu elevii și terminând cu doctoranzii”, mai spune Viorel Vulturescu.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE INOVAȚIE ÎN EDIȚIA SPECIALĂ FORBES INNOVATION
Printre obiectivele de cercetare se numără problemele specifice eroziunii costiere, de biodiversitate și de stabilire a impactului pe care speciile străine ecosistemelor Deltei Dunarii care au invadat zona le au asupra funcțiilor ecosistemului. După spusele sale, construcția efectivă a proiectului va începe, efectiv, într-un an, maximum doi.
„Din punct de vedere guvernamental, am încercat să fim în pas cu vremurile, să dăm liber la creativitate, care să conducă la un profit palpabil în companii”, spune Viorel Vulturescu. De aceea, se bucură de presiunea constantă a mediului de afaceri: „companiile sunt primele care simt necesitatea de a avea resursa de dezvoltare, adică inteligența”, adaugă el.
VEZI CE AU SPUS CEILALȚI SPEAKERI ÎN CADRUL FORBES FUTURE CONFERENCE
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii