Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Lifestyle |
|

Violet, scris cu violet

Am dormit în Auckland cât n-am dormit în niciun alt oraș în care m-am aflat cu treabă. De fapt, treaba importantă pe care o aveam era să ajung aici, să închiriez o mașină și, după terminarea filmărilor, în altă zonă a țării, să mă întorc în Auckland și să iau avionul înapoi spre Europa.
 aboneaza-te
Razvan Marc_contibutors

Am ajuns în Nouă Zeelandă din Australia. Terminasem treaba în vestul Australiei de unde am luat un avion înspre Perth, în vestul extrem – durată: aproape două ore. După alte două ore petrecute în aeroport la Perth, am zburat spre Sydney, zbor de noapte, patru ore. Escala la Sydney a fost scurtă, timp de o cafea și câteva minute petrecute afară la aer, să zic și eu că am călcat în Sydney. După care un alt zbor de trei ore și jumătate m-a adus în Auckland.

Viza pentru Nouă Zeelandă se ia pe aeroport și e un proces destul de rapid, însă controlul de bagaje a durat o veșnicie. Vezi tu, în Noua Zeelandă trebuie să intri, dacă se poate, cu mâinile în buzunar. Există atâtea restricții la ce ai voie să aduci în țară încât vameșii te controlează până la chiloți și verifică fiecare pagină, de exemplu, a cărților pe care le ai în bagaj de teamă să nu introduci în Noua Zeelandă mâncare, semințe, fructe, materiale, substanțe și câte și mai câte care ar periclita ecosistemul unic al insulelor.

Drumul cu taxiul până la hotelul din centru a durat o altă veșnicie. Se făcuse deja vremea de rush-hour și traficul era greu. În Auckland, fiecare familie are o mașină sau două și toată lumea conduce. Cauzele sunt două: structura de transport în comun nu este tocmai bine dezvoltată peste tot în Auckland, iar distanțele sunt foarte mari. Hotelul, Rendezvous pe numele lui, era elegant, curat, patru stele și vedere la oraș, fără mic dejun. Rupt de oboseală și de foame, am decis să-mi comand ceva de la room service și să mă țin treaz până cand mâncarea va sosi în cameră. Rendezvous a fost singurul hotel din lume unde am găsit laksa în meniul de la room service. Foarte bună.

A doua zi, la 10, eram la reprezentanța unei firme celebre de închiriat mașini, iar o jumătate de oră mai târziu părăseam Aucklandul la bordul unui Hyundai mic-mic în direcția sud.

Cinci zile mai târziu reveneam în Auckland, undeva înspre după-amiază.

M-am trezit ziua următoare pe la ora 1 la amiază, umflat de somn și neștiind inițial unde mă aflu, așa cum mi s-a întâmplat de multe ori. Am ieșit din hotel și am luat-o încetișor cu o cafea în mână pe Queen Street în jos, spre malul apei. Frumos oraș, cu oameni veseli, de toate culorile, ieșiți la masă la terase, ieșiți la cumpărături, ieșiți la plimbare. Țin minte un labirint de străduțe care se desfășura de o parte și de alta a Queen Street, pline de baruri, bistrouri și magazinașe. Țin minte clădiri din perioada colonială, bine păstrate și încă folosite nu ca muzee, ci ca locuințe sau sedii de companii. Țin minte magazine multe și nu brandurile pe care le știu din Europa, ci nume noi de care nu auzisem până atunci. Am mâncat la food-court-ul unui mall (să fie Auckland Arcade?) o laksa la fel de incredibil de bună ca aceea de la hotel sau din Singapore sau Malaysia, când mi-a venit ideea genială: trebuie să mă tund.

Aveam o pleată respectabilă și o frizură cu cărare într-o parte. Cu respirația încă mirosind a curry de la laksa, am ales o frizerie mică în labirintul de străduțe. Se numea Violet, scris cu violet. Frizerița era o tânără care m-a îmbiat să iau loc pe scaun și a început să mă tundă. La un moment dat, am crezut că e mută, n-a vorbit nimic cu mine, nu m-a întrebat cum și în ce fel vreau să fiu tuns, nu a icnit, nu a crâcnit. Nu era mută. Am întrebat-o de unde e și mi-a răspuns Coreea. După care a tăcut. Și n-a mai zis nimic până când am plătit și am plecat când a dat și ea din cap în semn de mulțumesc (lăsasem bacșiș), îți stă bine, la revedere.

Frizerița mută care nu era mută mi-a tras cea mai tare freză pe care am avut-o vreodată. Eram încântat.

Seara am mâncat la un restaurant coreean. În cinstea frizeriței de la Violet și pentru că din astea erau cele mai multe (și mai ieftine) în centrul Aucklandului. Și m-am culcat devreme pentru că a doua zi, în jurul prânzului, începeam călătoria de aproape 27 de ore până la București.

Din Auckland am rămas, așadar, cu o tunsoare, două supe laksa perfecte și o dorință perpetuă de a mă întoarce. Pentru tot ce nu am reușit să văd și pentru un nou tuns la Violet.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii