De-a lungul a zece episoade, difuzate în fiecare joi, de la ora 21:00, telespectatorii vor putea urmări încheierea unor alianţe surprinzătoare, dar și trădări neaşteptate care au loc pe măsură ce vikingii luptă să cucerească lumea.
Pe 30 noiembrie vor fi difuzate două episoade din noul sezon, urmând ca din luna decembrie să urmărească un episod pe săptămână.
În sezonul 5 se declanşează războiul civil, după fratricidul care s-a întâmplat la finalul seriei precedente. Uciderea lui Sigurt de către fratele său, Ivar, pregăteşte terenul pentru bătăliile care vor urma, în timp ce fiii lui Ragnar – Bjorn, Ivar, Ubbe şi Hvitserk – pun la cale următoarele mişcări după răzbunarea morţii tatălui lor.
VEZI TELEVIZIUNILE CU CELE MAI MARI AUDIENȚE LA NIVEL URBAN – OCTOMBRIE 2017
În continuarea noii serii, Ivar Fără Os îşi afirmă supremaţia asupra Marii Armate Păgâne, în timp ce Lagertha domneşte ca regină în Kattegat. Mai mult, Bjorn îşi urmează destinul pe Marea Mediterană şi Floki, care jeleşte moartea soţiei sale, Helga, porneşte pe mare lăsându-şi soarta în mâinile zeilor.
Aclamată de criticii de pretutindeni, drama „Vikingii” este una dintre producţiile de suflet ale creatorului şi scenaristului Michael Hirst, laureat şi nominalizat la premiile Emmy şi Golden Globe. Hirst a declarat că iubeşte această emisiune „nu numai pentru implicarea şi creativitatea celor care o realizează, dar mai ales pentru spiritul care alimentează această producţie – una dintre cele mai dinamice şi autentice seriale în care a fost implicat. ”
Printre protagoniştii din sezonul 5 se regăsesc actori cunoscuţi ca Jonathan Rhys Meyers, care s-a alăturat acestei noi serii în rolul episcopului Heahmund, împreună cu vedetele serialului – Katheryn Winnick (Lagertha), Gustaf Skarsgård (Floki), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără Os), Jordan Smith (Ubbe) şi Marco Ilso (Hvitserk).