„VIG a continuat să se extindă pe pieţele cu potenţial din Ţările Baltice. O dovadă a stabilităţii grupului este și reconfirmarea ratingului nostru excelent, iar îmbunătăţirea unui important indicator de performanţă – rata netă combinată – arată că politica de subscriere a grupului este extrem de profitabilă. Acest aspect este deosebit de important în contextul actual caracterizat de rata scăzută a dobânzilor”, spune Peter Hagen, CEO al VIG.
Investiţiile VIG (inclusiv numerarul şi echivalentele de numerar) au însumat 31,3 miliarde euro la 30 iunie 2015. Rezultatul financiar obţinut de grup s-a situat la 524,5 milioane euro.
Scăderea de 7,2% a fost înregistrată pe fondul nivelului scăzut al dobânzilor.
Agenţia internațională de rating Standard & Poor’s a confirmat din nou ratingul A+ cu perspectivă stabilă acordat VIG. Astfel, VIG rămâne compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX (Indicele Bursei de Valori din Viena).
Profitul înainte de impozitare a fost de 250,5 milioane euro şi s-a situat în parametrii estimaţi şi a fost puternic afectat de rezultatele financiare în scădere. Acest rezultat a fost înregistrat pe fondul nivelului minim istoric al dobânzilor, ceea ce a condus la necesitatea constituirii de provizioane pentru personal în Austria.
Implementarea consecventă a măsurilor de restructurare a continuat să producă efecte asupra primelor și profitului în România, unde companiile grupului au înregistrat în prima jumătate a anului 2015 o creștere semnificativă de 17,6% a primelor subscrise. Avansul s-a înregistrat atât pe segmentul asigurărilor de viață, cât și pe cel al asigurărilor generale. Profitul (înainte de impozitare) a crescut la 3,5 milioane euro. Iar în ceea ce privește rata netă combinată s-a îmbunătățit din nou cu aproximativ cinci puncte procentuale și depășește, în prezent, cu foarte puțin pragul de 100%.
Ţările Baltice s-au dovedit a fi, din ultimul timp, o piață atractivă de creștere pentru VIG. Mai exact, contextul economic este unul stabil și prognozele privind piața sunt pozitive. Contribuţia regiunii Europa Centrală şi de Est (ECE) la profit (înainte de impozitare) a crescut din nou în prima jumătate a anului 2015, la 67%.
Grupul austriac de asigurări VIG este un jucător important de pe piața asigurărilor din Europa Centrală și de Est. Anul trecut, afacerile din această regiune au generat 64% din profitul VIG.
Vienna Insurance Group, profit de 1,8 mil. euro în România, în T1
CertAsig și-a crescut volumul de afaceri cu 20% în prima jumătate din 2015
Euroins Insurance Group achiziţionează o companie de asigurări de viaţă din Grecia