Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

VIDEO: ”Ultimul Zburător” cutreieră România

Ultimul_Zburator_Gabi_Dutu.jpg
Protagoniștii și echipa de producție a filmului independent „Ultimul Zburător”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

Cinema City și InterComFilm Distribution pornesc alături de protagoniștii și echipa de producție a filmului „Ultimul Zburător” într-o caravană de promovare a celui mai nou film românesc, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival 2014. Producția cinematografică debutează cu o primă proiecție în Arad în data de 8 februarie la Cinema City Atrium (la ora 19:30) și Cinema City Galleria (la ora 21:00).

Caravana îi va aduce pe actorii Constantin Cotimanis, Iulia Verdeș, Gabriel Duțu, pe regizorul Ovidiu Georgescu, scenaristul Mihai Mănescu și scenograful Octavian Iosif în cinematografele Cinema City din București, Arad, Timișoara, Cluj și Ploiești. Spectatorii vor avea ocazia să îi întâlnească pe actori și pe membrii echipei de filmare, care vor susține sesiuni de întrebări și răspunsuri înainte de proiecția filmului.

“Ne bucurăm să vedem că se conturează din ce în ce mai multe proiecte cinematografice inedite și că producătorii filmelor românești pășesc curajos dincolo de granițele dramelor clasice românești. Îi invităm pe toți iubitorii genului fantasy și nu numai să îi cunoască pe cei care au făcut posibil acest proiect și să urmărească o poveste de dragoste atipică, acum în pragul Zilei Îndrăgostiților”, afirmă Mălina Sandu, Brand Manager Cinema City România.

După vizionarea specială din data de 8 februarie de la Arad, caravana va continua în cinematografele Cinema City din: Timișoara (9 februarie), Cluj Iulius (10 februarie), București (14 februarie) și Ploiești (15 februarie).

Filmul „Ultimul Zburător” face parte din trilogia Promissum, prin care realizatorii își propun să popularizeze trei dintre cele patru mituri fundamentale românești: zburătorii, ielele și Miorița.

”Vrem să mutăm atenția publicului din România dinspre vampirii din filmele americane către poveștile fantastice din mitologia noastră”, a declarat Ovidiu Georgescu, regizorul filmului, cu prilejul proiecției pentru presă a peliculei, care a avut loc acum o săptămână la Cinema City Cotroceni.

Filmul spune povestea parcă desprinsă dintr-o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade – de altfel, pe genericul de final al peliculei este precizat că mentorul echipei de filmare este scriitorul român – , a ultimului Zburător, Zanoni (Gabi Duțu), care se îndrăgostește de Eliza (Iulia Verdeș), o cântăreață aflată la începutul carierei sale. Pelicula atrage prin elementele de contemporaneitate – acțiunea începe în anul 2012, într-o lume în care magia a fost demult uitată –, prin imagine, efecte speciale și calitatea sunetului, precum și prin modalitățile inedite depromovare, printre care se numără și o aplicație pentru Windows 8 dezvoltată cu ajutorul Microsoft.

Citiți în curând pe forbes.ro un interviu acordat de actrița Iulia Verdeș

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii