Cautare




, Contributor

Auto |
|

VIDEO: Poliţia Română are în dotare un Jaguar de 510 cai-putere

jaguar_xfr.JPG
În România sunt puţine autostrăzi, iar vitezomanii de-abia aşteaptă să ruleze pe ele, pentru a apăsa la maximum pedala de acceleraţie. Acum au un “duşman” pe măsură: un Jaguar XFR al Secţiei de Poliţie Autostrăzi, cu un motor de 5 litri supercharged şi 510 cai-putere, dotat cu o tehnologie de ultimă oră. 

 

Autovehiculul, cu un preț de listă de aproximativ 103.000 de euro, TVA inclus,  este oferit cu titlu gratuit Poliţiei Române pentru o perioadă de şase luni, considerând posibilitatea de prelungire a acestui parteneriat pe viitor. În acest timp, autoturismul va fi folosit pentru principalele 3 tronsoane de autostradă, care sunt şi cele mai tranzitate în perioada estivală.

„Este prima acţiune cu care marca Jaguar doreşte să marcheze 10 ani de existenţă oficială în România, eveniment ce va fi celebrat anul următor” a declarat Mihai Ivănescu, director general Premium Auto,  iomportatorul oficial Jaguar Land Rover pentru România.

Poliţia Română nu este la prima colaborare cu renumita marcă britanică, anul acesta împlinindu-se 40 de ani de la primul parteneriat, atunci când, pentru intervenţii speciale, au fost achiziţionate mai multe modele Jaguar XJ.

Instructajul agenţilor de poliție rutieră va fi asigurat de către Premium Auto, prin intermediul celor mai buni piloţi care activează în Campionatul Naţional de Raliuri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii