Scena de început a peliculei regizate de spaniolul Jaume Collet-Serra (Orphan, House of Wax, Uknown) și distribuită în România de MediaPro Distribution îl arată pe Liam Neeson în mașină, preparându-și un cocktail cafea-whiskey – și nu vreun irish coffee în care barmanul pune doar o picătură de alcool, ci unul pe care cel mai probabil îl poți consuma doar în barurile din Vama Veche – pe care îl bea în câteva secunde.
Bill Marks, personajul interperetat de Neeson, este un agent secret însărcinat să asigure securitatea unui zbor transatlantic New York – Londra, parte a unui – înțelegem din film – program desfășurat de Statele Unite ale Americii în încercarea de a dejuca deturnarea avioanelor.
VIDEO: ”Eroii Monumentelor” nu au auzit de România
Ajuns la bordul avionului, Marks o cunoaște pe Jen Summers (Julianne Moore),o femeie care ar putea muri în orice moment din cauza unei probleme medicale avute în trecut. Împreună cu ea, Marks reușește să dejoace planurile unui terorist aflat la bordul avionului care comunică cu agentul special prin mijloace moderne – intră în rețeaua criptată prin care agentul ține legătura cu solul și cere 150 de milioane de dolari sau altfel un pasager va muri la fiecare 20 de minute.
Povestea se desfășoară într-un crescendo bine temporizat, astfel încât nu te plictisești niciun minut. Scenariul este unul prin excelență psihologic, efectele speciale sunt rare și nespectaculoase – filmul este 2D, iar trucajele se limitează la un fuselaj arzând, la care se adaugă câteva scene tip ”Matrix”, plus ”pop-up-urile” care arată dialogul purtat prin SMS de agentul special și terorist –, însă spectatorul nu simte nevoia unor elemente de spectacol suplimentar, pentru că este complet prins în poveste.
Iulia Verdeș: ”Să nu vă fie teamă de online”
Liam Neeson reușește un rol – cum ar fi putut fi altfel ?– magistral și întruchipează un agent secret american aflat probabil mai aproape de realitate decât ne-ar plăcea să credem.
„Când citeam scenariul, mi-l imaginam pe Liam Neeson în rolul protagonistului, pentru că oferă credibilitate personajelor pe care le interpretează. Este unul dintre talentele sale. Te face să-l crezi şi să-l îndrăgeşti din prima clipă, iar asta e o valoare inestimabilă la genul de filme pe care le realizez, pentru că sunt energice şi au un ritm alert care nu permite dezvoltarea extinsă a personajului înainte de începerea acţiunii. E important să lucrezi cu un actor care să poată transmită emoţii publicului, chiar din primele scene. Liam este actorul perfect pentru acest gen de filme”, spune Jaume Collet-Serra.
”Non-Stop” este un film agreabil, în stilul anilor `80 – `90, cu un scenariu realist și personaje profund umane, potrivit celor care preferă o poveste bună efectelor speciale spectaculoase.
Citiți, vinerea viitoare, o cronică a filmului 300: Ascensiunea unui imperiu