FacebookTwitterLinkedIn

Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?

Vaccin. Este un fenomen care a polarizat extrem de mult societățile la nivel global.

Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Principalul motiv de îngrijorare ține de forța de muncă. În domeniul în care noi activăm, securitatea cibernetică, numărul de specialiști este extrem de redus. În acest sens, de șase ani suntem implicați într-un proiect educational denumit CTF-USV (Capture the Flag) pe care îl organizăm împreună cu Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava și Universitatea Națională de Apărare Carol I, precum și alte entități din mediul privat. Competiția este dedicată studenților din România și străinătate și constă în rezolvarea unui număr de probleme de securitate cibernetică la nivelul unor aplicații web. Cred că este important să investim în viitoarele generații de specialiști în securitatea informațiilor și să le oferim șansa să pună în aplicare noțiunile învățate pe parcursul ciclului universitar. Totodată, odată ce aceștia finalizează studiile, îi avem în vedere pentru a face parte din echipa noastră.

În ceea ce privește rezultatele activității companiei în 2021, acestea sunt în linie cu așteptările noastre. În primele nouă luni ale anului am înregistrat o cifră de afaceri de 13,1 milioane de lei, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

Anul 2021 ne-a adus multe motive de satisfacție. În primul rând, acesta a debutat cu listarea companiei la Bursa de Valori București la finalul lunii ianuarie. Din punct de vedere al afacerii, cererea pentru servicii de securitate cibernetică a crescut în mod constant atât în România cât și pe piețele externe, pe fondul trecerii la munca de la distanță dictată de pandemia globală.

Un alt motiv de satisfacție în 2021 este legat de primirea de către companie și zece dintre angajații noștri a atestatului de auditor de securitate cibernetică pentru entitățile esențiale, în baza Legii 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice, din partea Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), autoritatea competentă la nivel național pentru securitatea rețelelor și sistemelor informatice. În urma primirii acestui atestat, suntem printre puținele companii din România eligibile să efectueze toate tipurile de audit de securitate cibernetică. Sunt optimist că această linie de business va crește semnificativ veniturile noastre în viitor.

De asemenea, în acest an am pus la punct planurile pentru deschiderea de filiale Safetech Innovations în Marea Britanie și SUA, pe care intenționăm să le înființăm anul viitor. În plus, am continuat procesul de extindere geografică și de ajunge pe noi piețe prin diferite parteneriate. În prezent, suntem în proces de a ne consolida expunerea de acest fel pe piețele din SUA, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum și pe piața din Japonia.

Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Ultimii doi ani ne-au demonstrat că mediul privat din România are capacitatea să se adapteze rapid indiferent de provocările pe care le întâmpină.

Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021?  Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

Preferăm să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut și livrat către clienții noștri ci mai puțin pe aspectele ce țin de politică.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Pe lângă provocările din domeniul sănătății, care dau senzația că vor continua și în anul ce urmează, securitatea cibernetică este o provocare pe care nu trebuie să o neglijăm. Atacurile cibernetice, atât din punct de de vedere al numărului, cât și al pagubelor aduse, au crescut constant în ultimii 20 de ani și se estimează că pierderile totale cauzate de criminalitatea informatică vor ajunge la 6 trilioane de dolari în 2021.

Pentru mulți angajați români, conceptul că organizația lor ar putea deveni victima unui atac de securitate cibernetică poate fi abstract, cu toate acestea, reprezintă o amenințare reală nu numai pentru corporații, ci și pentru companii antreprenoriale de toate dimensiunile. Este important să realizăm că aproximativ 80% dintre problemele de securitate vin din interiorul organizației și de aceea, instruirea angajaților cu privire la protocolul de securitate cibernetică trebuie să fie o prioritate absolută pentru majoritatea companiilor, fiind una dintre cele mai eficiente modalități de prevenire a amenințărilor cibernetice.

Am văzut la nivel global exemple de companii care s-au confruntat cu crize semnificative de imagine în urma atacurilor cibernetice, mai ales dacă acestea implicau scurgeri de date ale clienților. Prin urmare, suntem convinși că în 2022, dar și în următorii ani, provocările în domeniul securității cibernetice vor fi din ce în ce mai complexe.