FacebookTwitterLinkedIn

Omul de afaceri constănţean Victor Alexandru Băldescu este, astăzi, unul dintre cei mai mari administratori de plaje din România. El controlează prin intermedul companiei Romned Port Operator circa 195.000 mp de plajă în mai multe staţiuni de pe litoralul românesc. Ultimele informaţii arată că, deşi compania din Constanţa are ca obiect de activitate manipularea mărfurilor în port şi manipularea de fier vechi, omul de afaceri de la malul mării are în administrare circa 109.000 de metri pătraţi de plajă în Mamaia, 43.000 de metri pătraţi în Costineşti, 29.000 de metri pătraţi de plajă în Eforie Nord şi 3.500 de metri pătraţi în Neptun. Fără să ofere însă niciun fel de informaţii despre businessurile pe care le conduce, Băldescu pare să fie mult mai preocupat de cursele de maşini. În prezent, omul de afaceri deţine numeroase terenuri, dar şi mai multe vile la Neptun şi este, totodată, acţionar la societatea SIRA care administrează fondul de acţiuni Omnivest. Pasionat de rally, omul de afaceri a fost campion național în 2006, iar în 2011 a adus în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (CNVC) o supermaşină Gabat Ford Cosworth H 5 Autosolution, care a câştigat titlul în Austria acum doi ani.

Vezi care era averea lui Victor Băldescu în 2010