Cautare




, Contributor

Critic și istoric de artă, expert atestat al Ministerului Culturii, consultant al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I.

ForbesLife |
|

Viața – mod de întrebuinţare!

Îngăduiţi-mi să postulez − împotriva unor afirmaţii de bun-simţ − că între viaţă și artă există o discrepanţă majoră: „Sunt prea ocupat cu viaţa mea, nu am timp să înţeleg arta!“. Aud prea des această replică!
Adrian Buga_contributors

În cazul acesta, uitata propoziţie a arabului Muhyiddin İbnü’l-Arabî poate fi îndoită puţin pentru a suna așa: Universul este o imensă operă de artă. Trebuie să înţelegem arta − mă refer la cumulul cultural ca valoare materială și spirituală − atât pentru a trăi frumosul, cât și pentru a muri frumos. Arta nu este un adaos, o mică anexă neimportantă a vieţii, nu este un mic scaraoţchi de care trebuie să fugim constant. Până și în Faust Dumnezeu își arată o mică simpatie faţă de Mefistofel, socotit ca un camarad dat omului pentru a-l stimula.

Dar de ce omul are nevoie de cineva care să-l stimuleze pentru a se apropia de artă?

Să nu credeţi că mie mi-ar fi ușor și că scriu dintr-o poziţie de superioritate  despre alţii și despre dificultatea lor în faţa artei. Nu! Fac eforturi pentru a înţelege multe lucruri legate de artă, apoi mă minunez cât era de simplu! Dar cred, de la primul colibacil până la ultimul neuron, că arta este și esenţa, și metaesenţa vieţii!

Propun ca viaţa să fie văzută ca o imensă operă de artă!

Să pară ca o lucrare fără început și fără sfârșit, în care punem zilnic, fiecare dintre noi, culori diferite. Constantinos Tsatsos scria recent: „Să nu murim în fiecare zi, inconștient, așa cum se întâmplă cu cei mai mulţi oameni. Trebuie să murim numai la sfârșit, dintr-odată. Iar înainte de asta să trăim ca și cum am fi nemuritori!“ Pentru a înţelege frumuseţea vieţii și a artei trebuie, în momentul în care contempli viaţa sau în momentul în care privești arta, să-ţi iei rămas-bun pentru totdeauna de la ele. Doar așa, prin despărţire, înţelegem că nobleţea vieţii și a artei este irepetabilul.

Viaţa fără moarte e lipsită de farmec!

Dar pentru a înţelege arta trebuie să înveţi să vorbești limba ei. Este ca oricare altă limbă străină, dar pe care o înveţi încet, cu greu, nu literă cu literă, ci imagine cu imagine. Trebuie să privești mii de lucrări de artă, să le încadrezi stilistic, să faci asocieri. Buchisirea artei ne duce într-un spaţiu infinit în care artiștii se rotesc − după legi sempiterne −, ca planetele și stelele. Iar nouă, bine centraţi, arta ne apare doar în graniţele înţelegerii proprii. Când trecem de faza A.B.C.-ului, arta ne vorbește sau strigă la noi, ţipă când trebuie sau, pur și simplu, ne șoptește ceva despre viaţă.

Arta ne vorbește despre necunoscut și clarifică, prin tăcere, că ceea ce este nevăzut de fapt este!

În văzutul prezentului, opus nevăzutului ceresc, apare în noi un fel de imagine-fiinţă, cu veleităţi exibiţioniste, care cere să se manifeste, să fie captată și să fie pusă în vitrină cât mai repede. Această imagine-fiinţă, de care eu, personal, nu știu cum să scap mai repede, vrea un nou limbaj cu care să se joace, dezarticulându-ne și remodelându-ne, scobind în noi să distrugă imagini pure, dar, din păcate, uitate și ruginite. Aceste lucruri de preţ încep să fie prinse în carcanele Instagramului și ale FB-lui. Carcane (guler de fier cu care răufăcătorii erau legaţi la stâlpul infamiei) cu ajutorul cărora imaginea-fiinţă își făurește alchimic, străluciferic, încet dar sigur, pelicula invizibilă cu care ne învăluie capul și viaţa.

Citește și Artistul – mod de întrebuinţare

Lucid și temerar

Doar artistul, lucid și temerar, lucid, pentru că își dă seama că el − în pofida marii iluzii a iPhone-ului și a imagiinilor-fiinţă − nu poate să se mulţumească doar cu imagini servite de alţii și caută Imaginea fără început și fără sfârșit; temerar, deoarece tulbură graiul și vorbește în limba tuturor – limba artei.

Doar el, temerarul, tinde spre o explicaţie orfică a lumii. Doar el, fără loc propriu și fără timp privilegiat, ca un tip romantic bântuit de clasici, ne roagă să privim arta și să ne folosim viaţa pentru a învăţa să murim.

Artistul – mod de întrebuinţare

Am intitulat un articol mai vechi „Artistul – mod de întrebuinţare“. În toamna aceasta voi merge la Art Encounters să vorbesc cu prieteni lucizi și temerari despre viaţă și modul ei de întrebuinţare. Eu, cu ajutorul artiștilor, am descoperit că arta lucrează cu nevăzutul și că nu este doar o erată a vieţii noastre.

Poate reușim cu toţii să înţelegem Artistul care ne plasează pe fiecare, mai în centru sau mai la periferie, între geneză și apocalipsă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii