Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Viața de coșmar de după intubare

De când a izbucnit pandemia, ventilatorul a fost privit ca un aparat salvator de vieți. Și așa este, însă supraviețuirea mijlocită de respiratorul mecanic are, în anumite cazuri, un preț, de la deteriorarea plămânilor și stări de slăbiciune până la tulburări cognitive.  
 aboneaza-te
Salvati Copiii Romania 1

Din zorii pandemiei și până astăzi, câteva studii au constatat că mai mult de două treimi dintre pacienții asistați de ventilatoare nu supraviețuiesc. Norocoșii care scapă de COVID-19 mai au de parcurs un drum lung și nu lipsit de peripeții până la însănătoșirea completă. Medicii cu experiență în secțiile de urgență știu despre calvarul pe care îl traversează pacienții care ajung să fie intubați.

Ventilația mecanică este o procedură salvatoare de vieți. Însă unii dintre pacienții care au fost conectați la ventilator continuă să resimtă perioade lungi o stare de slăbiciune care uneori îi împiedică să-și desfășoare normal viața de zi cu zi – nu pot să se bărbierească, să facă o baie, să-și pregătească singuri masa, ba chiar ajung să nu se mai poată ridica din pat. În cazurile severe, supraviețuitorii trebuie ajutați să „învețe” din nou să înghită sau să meargă.

Plămânii sunt un organ dinamic, care transportă oxigenul inspirat în sânge în câteva secunde. Dacă plămânii nu funcționează, daunele sunt rapide și decesul poate surveni în mai puțin de șase minute. Când o persoană inspiră, oxigenul traversează traheea până la branhii și la cei 600 de milioane de minusculi saci de aer numiți alveole. Oxigenul trece ușor prin pereții acestora, cu o grosime de doar o celulă, și ajunge în fluxul sangvin, de unde alimentează restul organismului.

Inflamația provocată de coronavirus este ca un strat aluvionar care se depune continuu, ajungând în final să colmateze și să blocheze întregul sistem. Una dintre cele mai periculoase abilități ale virusului este aceea de a penetra adânc în plămâni, îngropându-se în celule și înmulțindu-se. Problema nu este că sunt afectate celulele din plămâni care ajută la oxigenarea organismului, ci că plămânii devin câmpul de bătălie unde sistemul imunitar uman luptă cu agresorul. Celulele se umflă din cauza lichidului și a inflamației și nu mai funcționează, dându-le  pacienților o senzație similară cu înecul.

Cum SARS-CoV-2 este un virus nou pentru organismul uman, infecția provocată de acesta declanșează un răspuns imunitar masiv. Corpul recrutează cât mai multe celule imunitare pentru a combate infecția. Acțiunea lor nu are efect doar asupra celulelor virusate, ci și asupra țesutului înconjurător. Interacțiunea dintre sistemele respirator și circulator, care transportă sângele îmbogățit cu oxigen prin corp, este foarte delicată. Plămânii afectați de Covid-19 nu eliberează suficient oxigen, ceea ce diminuează cantitatea de oxigen care ajunge în sânge și, mai apoi, în organism, pentru a repara și înlocui celulele deteriorate și a susține sistemul imunitar.

Aici intervine ventilatorul, care poate mări volumul de oxigen și presiunea cu care acesta este trimis în plămâni. Însă, chiar și la un pacient grav bolnav, unele dintre alveolele pulmonare continuă să funcționeze normal. Scopul ventilației este diminuarea presiunii din zonele bolnave și sprijinirea celor încă funcționale, astfel încât alveolele să oxigeneze sângele cât mai eficient.

Ani de zile, scopul medicilor a fost ca, prin intubare, să-și țină pacienții în viață găsind acel reglaj fin care să provoace cât mai puține daune colaterale.

Ventilatoarele mecanice au fost introduse pentru prima dată în 1928. Li se spunea „plămâni de fier”, menirea lor fiind aceea de a-i ajuta să respire pe pacienții care sufereau de poliomielită. Însă abia în anii din urmă tot mai mulți medici și cercetători au început să remarce că mașinile de respirat pot provoca daune pe termen lung.

Când o persoană este intubată, mușchii care de obicei sunt folosiți în respirație se atrofiază în câteva ore. Faptul că pacienții sunt sedați nu face decât să imobilizeze și alte părți ale corpului, ceea ce duce la o stare generală de slăbiciune. Riscul de deces rămâne ridicat și la un an după deconectarea de la ventilator, acesta fiind influențat de numărul de zile pe care pacientul l-a petrecut intubat și de afecțiunile de care acesta suferea deja.

Cazul cel mai grav este așa-numitul sindrom postintubare, care afectează aproximativ jumătate dintre pacienții cu Covid-19 care au supraviețuit datorită ventilației mecanice. Unii pacienți reacționează ca și cum ar fi paralizați, își acționează cu mare dificultate mușchii. Cum există deja sute de persoane în această condiție, spitalele încep să se organizeze, amenajând spații de reabilitare pentru a-i „învăța să trăiască” din nou.

Nu în ultimul rând, aparatele de respirat pot provoca și tulburări cognitive. Un pacient care înainte de a se îmbolnăvi era contabil ar putea avea dificultăți în a-și relua activitatea; un vârstnic care își putea purta singur de grijă este posibil să întâmpine dificultăți în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, cum ar fi șofatul sau micile cumpărături; iar un atlet este posibil să nu-și mai atingă niciodată potențialul de dinainte de intubare.
Drumul până la refacerea completă după infectarea cu Covid-19 și intubare poate fi lung și dificil.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii