FacebookTwitterLinkedIn

Epic Drama se adresează bărbaţilor şi femeilor cu vârste peste 25 de ani, dar va fi extrem de atractiv pentru toţi fanii serialelor dramatice, cărora le oferă acces 24 de ore pe zi la o varietate de seriale de genuri diferite, inclusiv crime şi mister, adaptări literare, politică şi putere, serial de epocă, serial de război, acţiune, aventură, istorie reală şi fantasy Lansarea celui de-al 19-lea brand din portofoliul Viasat World are la bază studii importante care au identificat un public pasionat de gen, dar şi o nişă neexploatată pe piaţă pentru acest fel de conţinut.

Potrivit comunicatului Viasat, majoritatea partenerilor tradiţionali ai Viasat World, printre care Cyfrowy Polsat şi nc+ în Polonia; RCS în România; DIGI în Ungaria, Slovak Telecom în Slovacia şi United Group în Serbia, Croaţia Slovenia, Muntenegru, Macedonia şi Bosnia, vor distribui noua televiziune, notează Media Expres.

Epic Drama deține peste 600 de ore de conţinut alcătuit din cele mai bune seriale dramatice din întreaga lume. Noul cămin al serialelor dramatice de calitate, disponibile în format HD, atât în varianta liniară, cât şi SVOD susţine misiunea companiei de a oferi publicului conţinut relevant, disponibil pe o multitudine de platforme şi dispozitive. În plus, majoritatea conţinutului este actual, produs în ultimii trei ani, disponibil în mare parte exclusiv în fiecare piaţă.

Epic Drama este rezultatul experienţei pe care compania Viasat World o are în domeniul distribuţiei de conţinut, pe baza căreia compania şi-a extins operaţiunile în alte teritorii cheie. În ultimele săptămâni, Viasat World a anunţat pentru noua televiziune o serie de titluri de talie mondială, achiziţionate de la parteneri de top din domeniul distribuţiei şi producţiei de conţinut. Peste două treimi dintre acestea sunt titluri din Europa şi Marea Britanie, alături de titluri produse în SUA, Canada şi Australia printre care: „Harlots”, “Mr Selfridge” şi “Poldark”, de la ITV Studios Global Entertainment; “Miniaturista”, de la all3media international; “Restaurantul” şi “Versailles”, de la Banijay Rights; “Familia Borgia”, “Justiţie Brutală” şi “Scrisoare pentru Evita”, de la Beta Film şi “Turn and Klondike” de la Entertainment One (eOne).

CITEȘTE: DE CE NE GRĂBIM?

Viasat World continua negocierile cu toţi operatorii parteneri în teritorii, pentru a extinde acoperirea în distribuţia noii televiziuni de top.

Irina Gofman, Preşedinte şi CEO Viasat World, a declarat: „Suntem extrem de încântaţi să vedem că majoritatea operatorilor-cheie cu care colaborăm au ales să adauge Epic Drama în grila lor – o dovadă a importanţei pe care o acordăm înţelegerii nevoilor partenerilor noştri şi a scopului comun, acela de a oferi conţinut de calitate publicului. Suntem încrezători că varietatea propunerilor de conţinut pe care Epic Drama le oferă va transforma această televiziune într-una de success, care va oferi publicului acces la producţii dramatice de calitate, 24 de ore pi zi, în fiecare zi, oricând doresc să le vizioneze. Lansarea denotă agilitatea cu care, în calitate de distribuitor independent de conţinut, răspundem nevoilor publicului şi partenerilor, alături de ambiţia noastră de a ne creşte numărul de telespectatori şi acoperirea în teritorii.”

Viasat World este un grup de divertisment internațional independent, cu un portofoliu cuprinzător de televiziuni şi servicii SVOD, care acoperă genuri de divertisment de la dramă, la filme și până la sport. Cuprinzând 27 de canale de televiziune pay-TV în peste 50 de țări, precum și servicii on-demand în teritorii cheie, Viasat World are peste 145 de milioane de abonaţi în întreaga lume, iar conţinutul oferit este disponibil în 17 limbi diferite.

Compania este cunoscută printre altele pentru televiziunile Viasat Explore, Viasat History, Viasat Nature, Viasat Life și mai deține șapte televiziuni de film TV1000, inclusiv în România. Distribuția Epic Drama este realizată prin compania Veloce Net din București.