Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Viasat Nature difuzează pe 2 decembrie documentarul „Misterul giganților din Epoca de Gheață”

Viasat Nature a anunțat premiera noului film documentar „Misterul uriașilor din Epoca de Gheață" pe 2 decembrie, de la ora 20:00, informează Media Expres.
Viasat

Dick Mol, unul dintre cei mai cunoscuți paleontologi ai lumii, prezintă tărâmul giganților de stepă cu ajutorul unor oase și artefacte vechi, amprente de tălpi și resturi de arbori din startul de permafrost, notează Media Expres.

Documentarul răspunde la mai multe întrebări, precum: De ce mâncau oamenii mamuți? În ce fel niște urme pe nisip ne arată cum vânau oamenii leneși uriași? Ce impact au avut retragerea stepei și împădurirea asupra nutriției giganților din Epoca de Gheață? În ce fel dieta omului preistoric a avut legătură cu albirea pielii sale? Câte kilograme de iarbă mânca un mamut? Ce impact au avut activitățile preistorice asupra schimbărilor climatice? Au fost câteva mii de oameni preistorici cu adevărat capabile să extermine numeroasele mamifere din Europa?

Oasele de mamut găsite în peșterile ce au servit ca adăpost omului preistoric au făcut inițial comunitatea științifică să se întrebe dacă oamenii din epoca de gheață adunaseră oasele mamuților morți pentru a le folosi pentru diverse obiecte sau dacă au fost chiar ei aceia care au vânat aceste animale. S-a dovedit ulterior că a doua variantă era cea adevărată.

Un mamut era o pradă ideală pentru oameni nu numai pentru că puteau obține multă hrană vânând un singur exemplar, ci și deoarece carnea acestuia era foarte grasă.

Vitamina D era extrem de importantă pentru oameni în vremurile preistorice, aceștia având pielea mai închisă la culoare. Cum lumina solară din regiunile nordice era puțină, iar plantele nu conțineau vitamina D, aceasta putea fi asigurată doar prin alimente de origine animală, respectiv carne și pește.

Era deja posibil a se conserva carnea astfel obținută: fie expusă în vânturi reci, uscându-se în aer liber, fie prin afumare în corturi, dar o metodă obișnuită era și aceea ca prada să fie îngropată în pământul rece. Omul era un vânător experimentat, iar regnul animal nu era pregătit pentru asta.

Omul era un vânător foarte eficient. Se deplasa în grup, și dezvoltase tehnici diverse – o parte abătea atenția animalelor, cealaltă lansa atacul. Nici chiar giganții cei mai mari ai epocii glaciare, nu numai mamuții, ci și fioroșii urși ai peșterilor, nu erau în siguranță.

Dar a existat un animal care s-a dovedit a fi un adversar prea puternic: Smilodonul, cu cele 280 de kilograme ale sale și cu caninii săi ca niște săbii, lungi de 20 de centimetri, a fost invincibil pentru o lungă perioadă de timp. Dar, în cele din urmă, omul a găsit o cale nu foarte ușoară de a câștiga lupta și împotriva acestuia: a vânat mai eficient decât Smilodonul, acoperind terenul de vânătoare al acestuia.

Deoarece dinții uriași erau potriviți doar pentru consumul de pradă mare, felinele cu dinți de sabie au murit de foame încet, pe măsură ce animalele mari au dispărut. În timp ce omul trăia din carnea animalelor mai mici sau chiar a plantelor, Smilodonul nu s-a putut adapta, ceea ce a determinat în cele din urmă sfârșitul speciei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii