Cautare




, Forbes Staff

Sănătate |
|

Veniturile Medicover și Synevo au ajuns la 73,8 milioane euro în 2017, în creștere cu aproape 20%

Veniturile locale ale rețelei medicale private Medicover și laboratoarelor Synevo au crescut în anul 2017 cu 19,6% până la 73,8 milioane euro.
Adrian Peake_Medicover Romania

La nivel de venituri, Medicover România se află pe poziția trei în cadrul grupului, după Germania și Polonia, cu o pondere de 12,7%.

 „În anul 2017 am continuat să ne dezvoltăm și ne-am atins obiectivele. Achiziția Iowemed, rețea medicală de vârf din județul Constanța, a reprezentat un pas strategic important, fiind completat de investițiile noastre continue pentru a oferi servicii medicale integrate, de cea mai înaltă calitate pacienților noștri. Creșterea economică a țării și a pieței forței de muncă se reflectă în beneficiile medicale oferite de angajatori și susține accesul persoanelor la servicii medicale de calitate”, a adăugat Peake”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

În anul 2017, divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 16,8%, până la 285,8 milioane de euro. De asemenea, divizia de Servicii de Diagnostic a avut venituri mai mari cu 16,9%, de 304,4 milioane de euro. Numărul total de persoane care beneficiază la nivel global de servicii medicale oferite de grupul Medicover se ridică la peste un milion de abonați, în creștere cu 15,2% față de anul anterior. Numărul total de laboratoare medicale deținut de grupul suedez este de 124.000, în creștere cu 7,8% față de 2016.

 „Anul 2017 a fost unul prosper pentru grup în care am finalizat procesul de listare pe Nasdaq Stockholm și am continuat să creștem atât organic, cât și prin achiziții. Condițiile din piață sunt unele stabile și sprijină planurile noastre de dezvoltare, în special în Polonia și România”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.

“Inaugurarea de anul trecut, la București, a primului Departament de Histopatologie Digitală din sud-estul Europei și creșterea numărului de centre de recoltare, ajungand la o acoperire teritoriala de 75%, se numără printre factorii care au determinat creșterea business-ului nostru local”, a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.

Medicover România este prezentă de peste 22 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și dispune de o rețea de 25 de clinici în București și în țară (Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Brașov, Galați, Pitești, Năvodari, Eforie Nord) și un spital generalist în capitală – Spitalul Medicover. Synevo România administrează o rețea națională de 16 laboratoare și 75 de centre de recoltare a probelor biologice și realizează peste 13 milioane de teste pe an.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii