
În 2013, volumul creditelor acordate clienţilor a fost de 882 milioane de euro, cu 6,9% mai puțin faţă de exerciţiul precedent. Tot anul trecut, volumul fondurilor atrase de la clienţi a ajuns a fost de 660,5 milioane de euro, în creştere cu 6,3%, față de 2012. Principala țintă rămâne în continuare zona de IMM-uri. ,,Nu suntem o bancă de retail, ci sprijinim în special IMM-urile, iar pentru a deschide noi agenții este necesar ca cele existente să își justifice activitatea”, a declarat Paolo Mariani, directorul general al Veneto Banca, Sucursala București, odată cu anunțarea noii strategii a băncii.
În luna mai a acestui an a avut loc fuziunea dintre Veneto Banca și Banca Italo Romena prin absorbția celei din urmă de către prima, Sucursala București a a băncii devenind astfel Sucursala București a Veneto Banca.
“Prin această fuziune Grupul Veneto Banca urmărește consolidarea poziției sale pe piața românească, prin implicarea directă, păstrând neschimbată structura operativă a instituției pe care a absorbit-o”, a declarat Paolo Mariani, Directorul Sucursalei București a Veneto Banca.
“Având o istorie de peste 130 de ani și un patrimoniu de aproape 3 miliarde de euro, Veneto Banca se situează pe locul al douăsprezecelea în cadrul sistemului bancar din Italia grație unei dezvoltări constante în ultimii 15 ani. Suntem, așadar, mândri să operăm și în România cu acest brand recunoscut la nivel european”, a adăugat Paolo Mariani, Directorul Sucursalei București a Veneto Banca.
Banca își va desfășura activitatea sub brandul Veneto Banca demarând deja procesul de rebranding al agențiilor și activitatea de comunicare dedicată.