Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Vasile Gliga

Vasile Gliga 1.jpg
Avere: 9-10 milioane de euro Vârstă: 51 de ani Reşedinţă: Mureş Domenii: Producţie instrumente muzicale, agricultură         

 Căldură mare în Reghin. Deputatul Vasile Gliga e în vacanţă parlamentară, şi totuşi este mai agitat ca niciodată. Cele două iPhone-uri sună continuu şi îi oferă cu greu posibilitatea de a-şi duce ideile până la capăt. Agitaţia din jurul miliardarului e firească, deşi teoretic se află în vacanţă. Zilele Văii Mureşului bat la uşă, iar grupul de firme Gliga Companies trebuie să fie pregătit pentru acest eveniment de tradiţie al regiunii. „E ceva deosebit, noi vom prezenta în cadrul sărbătorii întregul flux de producţie a viorilor, prin câţiva angajaţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale“, spune lutierul.

Cu toate acestea, în viaţa de zi cu zi, cel mai mult timp i-l ocupă în continuare activitatea de parlamentar. „Sunt o persoană publică, dar nu mă pot considera un om politic tipic“, mărturiseşte Gliga, care consideră că modestia şi echilibrul în declaraţii îl diferenţiază de colegii săi de breaslă. „Când oamenii din Reghin m-au votat, nu au făcut-o pentru promisiuni, fiindcă nu le-am promis nimic. Au făcut-o pentru că apreciază ce am reuşit să fac în Reghin, prin intermediul companiei“, explică acesta. Cuvintele pompoase şi exagerările îi lipsesc din vocabular, fiind înlocuite de un zâmbet care ascunde planuri măreţe şi o ambiţie deosebită pe plan politic.

Cu toate că locuitorii oraşului Reghin îl apreciază pe Gliga pentru imaginea pe care o are, asta nu îi îndeamnă neapărat să şi lucreze pentru el. În ultimii ani, antreprenorul s-a confruntat tot mai des cu problema lipsei de personal, care preferă să plece în străinătate, unde salariile sunt mai mari. Resursele umane devin un factor tot mai important în condiţiile în care cererea de viori este destul de mare, iar nivelul tehnologic trebuie menţinut la cele mai înalte standarde.

„Piaţa instrumentelor muzicale a scăzut, aşa se întâmplă întotdeauna în perioade de criză. Sportul şi arta sunt primele domenii afectate“, e de părere Gliga. Totuşi, lutierul a reuşit să îşi protejeze afacerea printr-o calitate deosebită a sunetului viorilor produse la Reghin, ceea ce îi atrage în continuare pe clienţi: „E singurul lucru care ne diferenţiază decisiv de concurenţă“, spune el, într-un moment în care piaţa este acaparată de produsele ieftine, de calitate inferioară, produse de cele mai multe ori în China.

Fără îndoială, viorile Gliga sunt un adevărat brand şi au ajuns să fie cunoscute la nivel internaţional. Străinii par să aprecieze atât de mult instrumentele muzicale produse la Reghin, încât organizează frecvent vizite la atelierul de lucru al lui Gliga, de la marginea oraşului, pentru a observa în detaliu procesul de producţie. „Înainte îi pofteam cu mare plăcere, dar de la un timp numărul mare de turişti m-a determinat să pun taxă de vizitare. După cum vedeţi, vizitatorii vin în continuare în atelierul nostru“, ne arată mândru Gliga.

După cum era de aşteptat, mare parte din vânzările prestigiosului grup de firme (98%) se duc către export. Cele mai mari venituri le aduc contractele din Statele Unite, Germania, Japonia şi Australia. Pe plan local, cererea este destul de redusă, aşa că afaceristul a renunţat la ideea de a vinde prin intermediul magazinelor specializate. Fiul său, în vârstă de 34 de ani, locuieşte la Los Angeles şi se ocupă de distribuţia instrumentelor prin intermediul unui website. Recent, acesta a început şcoala de aviaţie şi încearcă să îmbine cu succes businessul tatălui său cu educaţia. Distanţa mare e greu de suportat, dar Vasile Gliga reuşeşte să îşi viziteze fiul în fiecare an. Antreprenorul mai are şi două fiice în România. Cea mare, Dumitriţa, a urmat drumul tatălui şi în momentul de faţă participă activ la bunul mers al companiei, iar ocazional îi preia atribuţiile.

Fiica cea mică, Mirona, a ales calea dansului, iar performanţele nu s-au lăsat aşteptate, devenind vicecampioană mondială la dansuri latino în 2003. În prezent, Mirona Gliga participă la concursuri internaţionale şi predă copiilor în cadrul şcolii de dans din Reghin. De altfel, întreaga familie pune mult suflet în educarea acestor copii. „Este foarte greu să formezi o pereche de dans de succes, pentru că depinde de şapte persoane. Cei doi copii, părinţii lor şi antrenorul. E suficient ca unul să cedeze pentru ca echipa să se destrame“, spune Vasile Gliga. În prezent, la şcoala de dans sunt înscrişi 90 de elevi, majoritatea din zona Reghinului, iar afaceristul are încredere în viitorul lor şi al dansului sportiv, considerând că acesta a devenit în ultimii ani un sport pentru mase.

Profit zero în agricultură

Fără îndoială, viorile îl definesc pe Gliga, cel mai apreciat lutier român. Dar gustul succesului l-a determinat să vadă întotdeauna dincolo de pasiunea mai veche pentru instrumentele muzicale şi să se orienteze spre noi
business-uri cu potenţial ridicat.

De aceea, afaceristul a investit o parte din banii câştigaţi din producţia de viori în agricultură. În momentul de faţă, familia Gliga deţine nu mai puţin de 800 de hectare destinate agriculturii. Dacă anii trecuţi afacerea era una profitabilă, condiţiile actuale nu îi permit să spună acelaşi lucru. „Dacă ieşim pe zero în fiecare an ne putem declara mulţumiţi“, mărturiseşte antreprenorul, afectat de lipsa subvenţiilor şi de creşterea TVA-ului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii