Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Vânzările Farmec au crescut cu 10% în primul semestru al anului

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a încheiat prima jumătate a anului cu o cifră de afaceri de 82,6 de milioane de lei, înregistrând o creştere cu 10% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2014.  
Farmec

„Extinderea portofoliului de produse, creşterea vănzarilor on-line, precum și modul în care am răspuns unor noi oportunități de business, ne-au ajutat să ne reconfirmăm poziția de lider pe unele segmente din piața românească de cosmetice”, declară Mircea Turdean, Director General Farmec.

Citește aici povestea companiei Farmec

„Potrivit studiilor Nielsen, Farmec este numărul unu în categoria produselor pentru îngrijirea feței – cu o cotă de piaţă de 27% (atât în volum, cât şi în valoare), brandul Gerovital ocupând prima poziţie în această categorie, din punct de vedere al vânzărilor valorice. În categoria Tratamente pentru păr, Farmec, este, de asemenea, lider prin brandul Gerovital Plant Tratament, cota procentuală fiind de 30,8% din punct de vedere valoric. În același timp, Farmec ocupă locul întâi, atât pe segmentele detartranţilor, prin gama Triumf, acoperind piaţa autohtonă în proporţie de 41,1% din punct de vedere al volumelor şi în proporţie de 37,7% din punct de vedere valoric, dar și pe segmentele produselor pentru îngrijirea bucătariei, prin gama Nufăr, conducând topul cu o cotă de piaţă de 39,7% din punct de vedere al volumelor şi de 37,2% din punct de vedere valoric”, a completat directorul general al Farmec.

Potrivit reprezentanților companiei, tot în primele 6 luni ale anului, partenerii externi ai companiei Farmec au inaugurat două noi magazine de brand, unul în Grecia, la Alexandroupoli (un oraș turistic aflat în nord-estul țării)  și celălalt în Franța, la Menton (una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe Coasta de Azur). Pe lângă cele două centre, mai există 4 magazine partenere de brand în afara țării – la Sharjah (Emiratele Unite Arabe), Budapesta (Ungaria), Salonic și Katerini (Grecia). În România, Farmec deține şase magazine proprii în Cluj-Napoca, Arad, Timișoara şi Târgu-Mureș.

Topul celor mai mari producători români de cosmetice

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii