Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Valoarea primele brute subscrie a ajuns la 7,32 de miliarde de lei, la 9 luni, datorită asigurărilor de viață

Valoarea primelor brute subscrise (PBS) a crescut cu 6%, în primele nouă luni ale acestui an, faţă de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 7,32 de miliarde de lei, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
asigurari_bani.jpg

Primele brute subscrise aferente asigurărilor generale (AG) au atins, în primele nouă luni ale anului, 5,78 miliarde lei, în creștere cu 1% față de intervalul similar al anului trecut.

În primele nouă luni ale anului 2017, 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de zece societăți de asigurare din cele 31 de societăți care desfășurau activităţi de asigurare/reasigurare la data de 30 septembrie 2017.

La nivelul întregii piețe de asigurări, numărul de contracte de asigurare în vigoare la finalul primelor nouă luni ale acestui an a fost de 14 de milioane, în creștere cu 15%, față de perioada similară a anului precedent.

Numărul de contracte de asigurare în vigoare, la finalul trimestrului al treilea al acestui an, pentru asigurările generale reprezintă 88% din totalul numărului de contracte.

Sucursalele au cumulat, în primele nouă luni ale acestui an, PBS-uri în valoare de 549 de milioane de lei, în creștere cu 13%, comparativ aceeași perioadă a anului precedent. La 30 septembrie 2017, activau pe piața asigurărilor 11 sucursale, dintre care opt au practicat activităţi de asigurări generale și trei activităţi de asigurări de viață.

Piaţa RCA, 2,96 de miliarde de lei

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările obligatorii auto, în primele nouă luni ale anului 2017, au atins 2,86 de miliarde de lei.

La acestea se adaugă 94,93 de milioane de lei, până la totalul clasei A10 (2,96 de miliarde de lei), care au reprezentat asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Rata combinată calculată pentru clasa A10 (RCA) a fost, în primele nouă luni ale anului 2017, de 96,38%.

Asigurările de viaţă, 1,52 de miliarde de lei

În schimb, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață (AV) au avansat cu 30%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, ajungând la 1,52 de miliarde de lei.

Chiar dacă în România piaţa asigurărilor este încă dominată de asigurările generale, respectiv de cele auto, din analiza datelor raportate de societăţile de asigurare se observă, în ultima perioadă, o creştere a segmentului asigurărilor de viaţă”, au anunțat reprezentanții ASF.

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări de viață (1,52 miliarde lei), cele mai mari ponderi le dețin clasele C1 (Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare) și C3 (Asigurări de viață și anuități legate de fonduri de investiții), care împreună cumulează 96% din totalul acestor PBS-uri.

La data de 30 septembrie 2017, valoarea primelor intermediate pentru AG și AV a fost în sumă de 4,62 de miliarde de lei, creșterea nominală față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de 1,25%, rezultă în urma centralizării raportărilor transmise de brokerii de asigurare. Raportat la volumul total al PBS-urilor pentru cele două categorii de asigurare, primele intermediate reprezintă 63,2%, în scădere cu 3,17% față de perioada similară a anului trecut.

Indemnizaţii brute plătite, 3 miliarde de lei

În primele nouă luni ale anului, asiguratorii au raportat indemnizații brute plătite (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, de 3,07 miliarde de lei.

Dintre acestea, 2,95 de miliarde de lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), reprezentând o creștere cu 12%, față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, 115,1 milioane lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere cu 3% față de perioada similară a anului 2016.

Indemnizațiilor brute aferente asigurărilor de viață li se adaugă maturități și răscumpărări parțiale sau totale, în sumă de 662,52 de milioane de lei, valoare în creștere cu 69% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Solvabilitate II

Conform Regimului Solvabilitate II, cerințele de capital pentru asiguratori sunt mai ridicate, fiind bazate efectiv pe riscurile asumate de acestea, atât din perspectivă investițională, cât și din cea a subscrierilor.

Fondurile proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate se aflau, la finalul trimestrului al treilea al acestui an, la o valoare de 5,03 miliarde de lei, în creștere cu 8%, comparativ cu valoarea înregistrată la sfârșitul aceleiași perioade a anului trecut.

Ratele de acoperire a SCR (cerința de capital de solvabilitate) şi MCR (cerinţa minimă de capital) la nivelul pieței, calculate ca medie ponderată a ratelor de acoperire a SCR/MCR individuale ale societăților de asigurare, au fost la finalul trimestrului III 2017 în valoare de 1,78, respectiv de 4, ceea ce denotă soliditatea financiară a asigurătorilor”‚ au mai spus reprezentanții ASF.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii