Cautare




, Contributor

Bijuterii |
|

Valérie Messika – Povestea diamantelor

Diamantele sunt peste tot în viața lui Valérie Messika – în ADN (familia ei este celebră în branșă), în business-ul pe care l-a creat, în imaginație, în gânduri, în ambianță, în vise. Într-o discuție relaxată și dinamică (deși tocmai venise din Los Angeles, iar somnul o ocolea de ceva vreme), am vorbit despre inspirație, despre rolul bijuteriilor, despre importanța diamantelor în viața de zi cu zi, despre sălbăticie, despre femeia liberă și despre Gigi Hadid.
DSCF0902

Am putea începe cu o scurtă poveste a brandului? Pentru că este prima dată când ne întâlnim pentru un interviu.

Brandul a pornit la drum în 2005, când, după ce lucrasem trei ani alături de tatăl meu, un renumit meșter giuvaiergiu, am luat decizia de a-i spune că visul meu nu era acela de a călca pe urmele sale. Pentru că remarcasem la vremea aceea (era începutul anului 2000) că industria diamantelor, deși uimitoare, era puțin prea tradițională. Iar eu eram mai tânără, aveam propria mea viziune, doream să aduc ceva nou în această afacere tradițională a bijuteriilor, ceva ce se potrivea mai mult cu propriile mele gusturi și cu viziunea mea. Iar viziunea mea era să aduc un suflu nou, modern, în maniera tradițională de a consuma diamantele. Auzisem atât de multe povești cum că diamantele sunt pentru totdeauna… Oamenii considerau că diamantul este potrivit doar pentru o aniversare importantă, pentru nuntă, pentru logodnă… La vremea aceea, am văzut că se cheltuiau o mie, două sau chiar trei mii de euro pe pantofi sau pe genți, așa că mi-am spus: de ce nu? Pentru suma asta, putem face bijuterii. Putem face bijuterii din aur, bijuterii din aur cu diamante… Și, la urma urmei, de ce să nu te gândești să cumperi o astfel de bijuterie chiar pentru tine?

Exact!

Îți conferă o anumită atitudine, încredere în tine, e un mic detaliu din ținuta ta care îți aparține, ceva foarte intim. Departe de ideea că cu cât diamantul este mai mare, cu atât ești mai bogat. Nu este vorba despre asta. Chiar îmi doream să pun capăt acestei mentalități odată pentru totdeauna. Îmi doream să vin cu viziunea mea tânără, lipsită de constrângeri. Eu nu am studii de specialitate, tot ce am făcut am făcut prin puterile proprii și cu ajutorul tatălui meu. Când eram copil, tata venea acasă cu câte un diamant, iar eu mă jucam cu el, așa că diamantul este legătura dintre mine și tatăl meu.

Ce frumos!

A fost pasiunea lui. Iar el și-a dorit să-i transmită mai departe fiicei lui această pasiune. M-a învățat să privesc în interiorul acelei pietre, și uitându-mă la ea cu lupa, m-am antrenat pe mine și mi-am antrenat ochii să observ micile detalii dintr-un diamant și să consider diamantul ca pe o sursă de energie. Tatăl meu mi-a spus cât durează ca un diamant să se formeze din inima pământului și, după milioane de ani, sub acțiunea presiunii, a temperaturii, prin tăiere și după tot acest proces, să ajungă piatra pe care o vedem în final. Tata m-a ajutat să înțeleg că un diamant este o creație a lui Dumnezeu. Și am respectat atât de mult piatra aceasta încât, atunci când mi-am lansat propriul brand, mi-am spus: nu doresc altceva decât diamant și piele. Era începutul curentului tatuajelor și mi-am spus că, așa cum mă jucam în copilărie cu diamantul direct pe piele, fără montură, aș vrea să recreez aceeași senzație a diamantului direct pe piele, fără să las aurul să se interpună între cele două.

Înțeleg…

Așa am început să simt potrivit experienței mele, viziunii mele, intuiției mele – că nu avem nimic de adăugat. Tot ce aveam de făcut era să creăm schițe frumoase – dar altfel foarte simple, foarte pure, foarte contemporane, de vreme ce diamantul însuși era perfecțiunea. Așa am pus bazele brandului.

Și ce anume s-a schimbat? S-a schimbat ceva în ultimii 14 ani? Viziunea dumneavoastră sau poate sursa de inspirație? Continuați să lucrați doar cu diamante, desigur…

Da, acesta este legământul meu. Schimbarea este că acum cer mai mult de la mine însămi. Firește, după 15 ani de experiență, am dobândit suficientă încredere în mine pentru a face lucruri mai scumpe și mai sofisticate. Dar chiar și atunci când creez bijuterii de lux, vreau să le dau un aer interesant. Îmi place discreția colierului meu, îmi plac cerceii asimetrici, îmi place să creez cercei de tip ear cuff, brățări sau lanțuri pentru corp… Uneori fac chiar și piercinguri pentru nas.

Serios? Nu știam…

Da. Așadar, vreau să mă străduiesc să experimentez mai mult, păstrând însă ADN-ul brandului. Încă mă concentrez asupra acestui aspect. Am mai multă încredere să fac lucruri scumpe, dar vreau să păstrez același spirit.

Și cum ați descrie colecția de anul acesta? Aș vrea să-mi vorbiți despre aspectele cele mai importante.

De această dată, sursa mea de inspirație sunt deșerturile. Colecția se numește Born To Be Wild. Wild („sălbatic”) pentru că, pentru mine, acesta este și ADN-ul brandului. Chiar dacă lucrăm cu diamante, puteți vedea fotografiile, care sunt făcute în deșert. Acesta este spiritul. Pietre neșlefuite într-un spațiu imens. Femeia aceasta este un spirit liber, părul îi flutură în vânt, iar pielea ei este văzută în diferite momente ale zilei, în lumina lor specifică, de la răsăritul și până la apusul soarelui. Îmi place acest spirit de aventură, sălbatic, aspectul brut… Și cred că totul se potrivește extrem de bine cu viziunea mea despre diamante. Anul trecut am creat 50 de seturi de bijuterii premium, scumpe, de lux, care au costat peste un milion de euro. Anul acesta mă axez pe un volum mai inteligent, pe efecte bune, la un preț foarte accesibil.

Așadar, sunteți de părere că acum este momentul să creați bijuterii cu prețuri mai moderate.

Da, așa cred.

Cum a început colaborarea cu Gigi Hadid? Știu că acum doi ani ați lucrat cu modelul român Andreea Diaconu, o femeie foarte frumoasă…

Da, mi-a plăcut foarte mult de ea.

A fost o campanie foarte bună, dacă pot spune așa. Adică a fost perfect fidelă spiritului Messika.

Da, pentru că are un aer tipic franțuzesc. A fost una dintre campaniile mele preferate. Pentru mine, chipul Andreei este absolut fascinant. Este foarte naturală, nu am folosit prea mult fard, este foarte frumoasă. Iar felul în care se mișcă… Nu știu dacă ați văzut clipul.

Felul în care se mișcă este foarte franțuzesc, foarte fluid. Și pare extrem de natural. Asta mi-a plăcut. Dar după aceea a trebuit să mă ocup de cea de-a zecea aniversare a colecției Move. Pentru mine, a fost o perioadă nemaipomenită. Și mi-am spus: bun, îmi plac modelele, dar trebuie să găsesc un model puțin diferit de celelalte. Așa cum aveam să înțeleg, succesul brandului Messika a stat în aceea că am reușit să ajung la noile generații de femei tinere. Când eu aveam vârsta lor, nu mă interesau câtuși de puțin aceste aspecte. Când aveam 20-24 de ani, nu mă gândeam să port bijuterii cu diamante.

Acum însă, datorită brandului Messika și a altora asemănătoare, dar și pentru că piața s-a schimbat și oferta de asemenea, tinerele fete își doresc să aibă o bijuterie Messika sau o bijuterie a altui brand. Așa că mi-am spus: dacă tot am reușit să ajung la tipul acesta de femeie, de ce n-aș întruchipa acest spirit pentru cea de-a zecea aniversare a brandului?

Am ales-o pe Gigi Hadid pentru că este model, iar pentru mine moda este foarte importantă. Moda este realmente ADN-ul brandului meu. Am încercat să o urmăresc, pentru că am văzut că e pasionată de design. Și am așteptat șase sau șapte luni înainte să primesc un răspuns. Iar într-o bună zi, cei de la IMG m-au sunat să-mi spună că se află la Paris. „Se află aici pentru Săptămâna Modei”, mi-au spus, „și are 10 minute libere. Puteți ajunge la hotelul George V într-o oră?” De ce nu?, mi-am zis. Iar cele 10 minute s-au transformat într-o oră întreagă. Lui Gigi i-a plăcut mult conceptul brandului. I-a plăcut energia de a purta mai mulți cercei ear cuff, i-a plăcut această flexibilitate, atitudinea jucăușă, eleganța – toate au fost pe placul ei. A vrut să-și asume această provocare și a acceptat. Iar mie mi-a adus o uriașă vizibilitate, în condițiile în care abia intrasem pe piața americană. Brandul meu era deja bine cunoscut în Orientul Mijlociu, în Rusia și Europa.

Dar America este o piață extrem de importantă pentru mine. Deci, pentru a avea această oportunitate, pentru a avea pe cineva care să vorbească astfel generației mele, bineînțeles că nu am putut să refuz. Așa am început colaborarea. Și a fost interesant, pentru că Gigi nu a fost doar imaginea campaniei, ci a participat și la crearea modelelor. Iar în al doilea an – pentru că am lucrat atât de bine împreună în primul an, încât am continuat împreună și în al doilea an –, cea de-a doua colecție a fost mai mult despre stilul ei. În primul an, am avut colecția Move. În al doilea an, am vorbit despre un stil mai boem, cu mai multe brățări, un stil mai gypsy – de aceea am numit colecția My Soul.

Foarte interesant… Și cum stau lucrurile pe piața americană acum?

Bine. Nu este piața noastră numărul unu, dar…

Nu, desigur, nici nu ar fi fost posibil în numai doi ani, este prea curând…

Dar este bine. Tocmai am primit și un premiu, la Los Angeles. Am fost extrem de mândră și de fericită! Este vorba despre evenimentul Los Angeles Fashion Award  – toată industria modei este prezentă la acest eveniment. Anul acesta au oferit pentru prima dată premiul „Designerul de bijuterii al anului”, iar eu l-am câștigat.

O, felicitări! Pare un premiu foarte important! Ce părere aveți despre Baselworld, despre noul context și despre tot ce se întâmplă? Vă gândiți să mai participați câțiva ani sau poate nu?

Sincer, nu știu. Încă mai cântăresc situația. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, este un șoc enorm să vezi atâtea branduri importante care se retrag. Este evident că lucrurile se schimbă în această industrie. Dar probabil voi putea să dau un răspuns mai clar la finalul acestei ediții a târgului.

Încă o întrebare. Știu deja răspunsul, dar trebuie să întreb. În ultima vreme, diamantele sintetice au câștigat tot mai mult teren. Iar oamenii încep să le privească tot mai mult ca pe o alternativă demnă de luat în calcul. Ați fi dispusă să le folosți în creațiile dumneavoastră?

Pentru moment, nu. Dar nu se știe niciodată. Însă deocamdată nu. Vreau să lucrez în continuare cu diamante naturale, pentru că nu vreau să transmit un mesaj echivoc. Înțeleg perfect brandurile care doresc să o apuce în această direcție. Dar deocamdată, dat fiind că m-am născut cu povestea diamantelor… Cred că se pierde ceva din magie, dacă stăm să ne gândim că putem fotocopia un diamant și putem parcurge întreg procesul creării lui într-un laborator… E ca un fel de clonă.

Știu, dispare magia.

Deci nu vreau să fac asta deocamdată.

Vă mulțumesc foarte mult!

Cu cea mai mare plăcere!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii