FacebookTwitterLinkedIn

Vaccinul Pfizer a început să fie livrat în diferite destinaţii din Europa, de unde va putea fi distribuit pe întreg continentul, transmite Wall Street Journal.

Aprobările vaccinului în UE sunt aşteptate în a doua parte a lunii decembrie, de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), anunță Mediafax.

United urmează să desfăşoare curse între Chicago şi Bruxelles, deoarece principalele laboratoare care dezvoltă vaccinul se află la Kalamazoo, Michigan şi Puurs (Belgia), dar şi în Pleasant Prairie, şi în Karlsruhe (Germania).

Cum au fost transportate dozele de vaccin?

Transportul vaccinului a fost efectuat în condiţii diferite. A fost nevoie de o cantitate enormă de gheaţă uscată, întrucât dozele de vaccin trebuie ţinute la -75 de grade Celsius.

Vaccinul are o eficienţă de 95% şi este necesară vaccinarea cu două doze la interval de aproximativ 20 de zile.