FacebookTwitterLinkedIn

România alocă 3,5 milioane de lei pentru cercetarea care are ca scop dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19. Dacă principalele studii vor demonstra că produsul dezvoltat de OncoGen și Institutul Cantacuzino este viabil, vor fi alocați mai multe fonduri, informează Digi 24.

Profesor doctor Mircea Ioan Popa, reprezentant al Institutului Cantacuzino, a declarat astăzi că perioada de testare pentru un nou vaccin este de 18 luni. De aceea, în prezent este dificil ca specialiștii să facă estimări legate de momentul când acesta va fi disponibil pe piață.

„Produsul realizat de colegii din Timișoara este aproape gata pentru a fi pus la dispoziție pentru începerea acestui proiect, e un proiect de cercetare și întotdeauna o cercetare știi că o începi și încerci să o duci la bun sfârșit, dar pot apărea lucruri pe care nu le poți gândi de la început”, a declarat Mircea Ioan Popa, fiind întrebat când ar putea ajunge să fie folosit acest vaccin.

Cercetătorul a anunțat că după ce vaccinul dă rezultate eficiente în urma testării pe animale, vor începe și studiile clinice pe oameni.

El a menționat că modul de administrare al vaccinului românesc nu va fi intravenos, ci intranazal: „Ceva mai ușor de tolerat, inclusiv de cei care nu sunt foarte de acord cu vaccinurile. Sperăm că produsul nostru va fi de foarte bună calitate și că populația României îl va primi așa cum ne dorim”.

Întrebat dacă Institutul Cantacuzino are acreditările necesare pentru a scoate pe piață un vaccin, Mircea Ioan Popa a spus că se va rezolva partea administrativă până se va ajunge la lansarea vaccinului.