Cautare




, Contributor

Este unul dintre cei mai experimentați profesioniști în brand management din România. Nina a crescut și a consolidat în România mărci auto precum BMW, MINI, BMWi, Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda, SEA...

Lifestyle |
|

Vacanța de job

 Uneori avem curajul – sau suntem nevoiți – să ne luăm câte o vacanță lungă de job. Alteori o luăm chiar la job, iar asta se întâmplă atunci când nu mai avem tragere de inimă pentru ce facem sau pentru o parte din proiectele de care ne ocupăm.  
Nina_3_new

Întâmplându-mi-se să obosesc tare – lucru rar, că sunt ardelean care muncește mult și prin muncă își împlinește unul dintre rosturile de pe pământ –, am început să mă uit în jur și să caut să înțeleg dacă „it’s just me” sau dacă am intrat într-o etapă normală a unei curbe care este statistic relevantă.

Pentru că, desigur, avem nevoie să luăm pulsul realității și de cele mai multe ori o facem comparându-ne cu cei din jur sau cu ce li se întâmplă celor din jur.

Dar te poți compara cu celălalt doar când te asemeni cu el.

Niciodată altfel.

Așa încât ce vedeam în jur m-a liniștit: oameni obosiți de ore nenumărate de muncă, sau dezamăgiți de șefii lor care nu sunt lideri, sau tracasați între job și familie (copil mic, distanță mare între casă și birou…), sau osteniți de jocuri politice prin care se încearcă obținerea unei poziții mai înalte în ierarhie.

Am mai văzut și oameni confuzi, care nu știau dacă le este rău sau dacă le este bine (zicala „Rău cu rău, dar mai rău fără rău” este infernal de greșită pe termen lung, când o plasăm în viețile noastre).

Sau oameni revoltați tare de „sistem”, însă care nici nu concep să-și gândească măcar o ieșire din el.

Am mai văzut oameni inerți, care merg cu viață – înainte, de cele mai multe ori.

Sau oameni „neafectați” de muncă, pentru care cele opt ore de la birou sunt strict plata pentru restul de 16 ore (plus 48 de ore de weekend) de „viață” sau de „libertate”.

Am mai întâlnit expresii de felul „eu sunt un om la birou și cu totul altul în viața personală” și altele asemănătoare, dintre care unele chiar întrecând-o pe aceasta în naivitate.

Apoi am mai văzut câțiva rebeli care nu au mai suportat „jugul” și s-au „făcut freelanceri”. Aceștia au succes, o parte (adică câștigă la fel ca și la locul de muncă, sau poate puțin mai puțin, dar muncind mai puține ore), iar alții încă nu și-au găsit „locul”.

Folosesc atâtea și atâtea ghilimele în cuvintele cu care mă exprim în acest text pentru că, în mica mea încercare de a vedea unde mă aflu eu, am găsit frecvent aceste expresii sau aceste cuvinte și le semnalez, în convingerea că le recunoaștem cu toții și că ne trezesc puțin, ele fiind doar cuvinte goale sau ascunzișuri pe care le folosim des.

Și, desigur, în crescendoul textului, am văzut și unii rebeli cu o cauză bine gândită, bine planificată, solidă. Cuvântul pentru aceștia este ANTREPRENORI. Antreprenori adevărați.

Aceștia sunt obosiți, însă ca un motor bun și folosit multă vreme, fără încetare. Aceștia au oboseala aceea pe care părintele Constantin Galeriu o numea „bucuria lucrului bine făcut”.

Pe măsură ce mă uit în jurul meu, văd dintr-aceștia din ce în ce mai mulți. La noi în țară și în afară; tineri, majoritatea (până în 40-45 de ani). Aceștia sunt obosiții care își iau cu adevărat vacanță de job, când decid să aibă câteva zile pentru ei, în plină responsabilitate, știind că o absență mai lungă poate afecta afacerea (abia) pusă (bine) pe picioare. Aceștia înțeleg cu adevărat valoarea unor zile de vacanță de job, pentru că ei sunt partea adevărată din rotiță.

Corporatiștilor le este mai ușor să-și ia zile libere. Vedeți, noi spunem, în corporații, „concediu”. Nu „vacanță”. Concediu înseamnă (din dicționar) „interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta muncă, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită”. Avem și „concediu medical”, dar nu „vacanță medicală”, nu-i așa?

Concediul este planificat și, cumva, „normal” – „ni se cuvine”.

Vacanța este asumată.

Vacanța este bucurie mai mare, pentru că ea este prețuită la nivelul la care, copii fiind, o prețuiam pe vremea aceea.

Când am înțeles, am oprit căutarea de a afla unde mă aflam comparându-mă cu alții. Nu mă asemănam cu alții și nici alții nu se asemănau între ei – decât în grupuri mici, foarte greu de depistat cu acuratețe.

Privitul cu atenție în jur m-a ajutat să văd mai bine și mai corect și, prin aceasta, să mă văd pe mine și să decid pentru mine câtă vacanță doresc să am… și până când.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii