Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Vacanța cu copiii, o ocazie de a exersa toleranța la frustrare

În pragul verii prind contur visele de vacanță: tărâmuri în care ne putem retrage departe de grijile cotidiene, în care să respirăm din nou în propriul ritm, nu sub presiunea ritmului alert al orașului și al responsabilităților vieții de adult. Cum gestionăm planurile de vacanță când vine vorba de copii? de Ioana Olărașu  (psiholog psihoterapeut cu experiență în lucrul cu copiii: consiliere, dezvoltare personală, educație)
vacanta shutterstock_592648823

Orice părinte are nevoie, la un moment dat, de o pauză de la rolul de  părinte. Un concediu fără copii are avantajul de a-i deconecta pe părinți, ajutându-i să-și reîncarce resursele. Totuși, există numeroase beneficii pe care le conțin vacanțele alături de copii, atât pentru ei, cât și pentru adulți.

Testul toleranței la frustrare este, adesea, spaima părinților, care încearcă din toate puterile să evite momentele în care copilul ar putea să devină frustrat. Știm că pe majoritatea copiilor îi securizează rutinele, acel acasă al lor pe care îl cunosc foarte bine și unde se simt liberi să exploreze. Această tendință este observabilă între 5 și 10 ani. În fața unui mediu nou, copilul va căuta un confort al său, care s-ar putea să nu corespundă situației, ceea ce va declanșa, probabil, reacții de frustrare. În cazul în care copiii sunt mai mici, este probabil ca ei să exprime binecunoscutele tantrumuri, pierzând controlul emoțiilor negative.

Trăirea frustrării de către copil este sănătoasă, în doze potrivite, deși trezește emoții puternice în interioritatea părintelui, adesea de vinovăție, ca și cum ar fi responsabil întru totul pentru experiența copilului. Desigur, există nuanțe ale responsabilității părintelui, însă noutatea situațiilor și felul în care le percepe copilul nu pot fi controlate întru totul. Adesea, încercarea de a evita frustrarea creează un stres suplimentar pentru părinți, împiedicându-i să se bucure de concediu. Ferindu-i pe copii de frustrare, îi invalidăm ulterior – când se vor întâlni cu ea în momente în care nu putem să-i protejăm iar ei, implicit, nu îi vor putea face față. Între toleranța la frustrare și manifestarea autorității parentale se observă o relație: cu cât copilul nu se obișnuiește, treptat, să primească acel nu sănătos (ca limită, expresie a structurii, regulilor) din partea părintelui, cu atât reacțiile sale devin mai intense când nu primește ceea ce își dorește, pentru că nu se așteaptă la asta. Așadar, momentele de amânare a gratificării sunt esențiale în gestionarea frustrării.

Câteva ritualuri utile înainte de a pleca în concediu cu copiii ar putea fi: să discutați despre vacanță (loc, durată, mediu, poate câteva obiective turistice pe care să le ilustrați dacă este cazul, sau activități pe care le veți face împreună), să vă gândiți împreună la bagaj și să îl implicați activ în realizarea acestuia, dându-i libertatea de a-și alege, cu măsură, acele jucării sau obiecte pe care dorește să le ia cu el sau chiar să stabiliți împreună itinerariul, „negociind“ locurile în care veți ajunge. Contează mult starea părintelui, care va „colora” cuvintele pe care le transmite. Când copilul simte că părintele, reperul său emoțional, are o stare echilibrată, îi este mai ușor să facă față necunoscutului, știind că se poate sprijini pe adultul semnificativ.

Totuși, inevitabilul se întâmplă, iar pe fondul oboselii sau al contactului cu noutatea, copilul „explodează“ într-o reacție intensă: plânge/țipă/bate din picior, totul pentru a obține ceva ce își dorește, dar care nu-i poate fi oferit (fie din pricina contextului, fie a unor reguli). Cum procedăm?

De exemplu, își dorește să vizioneze desene animate acum, când este momentul plecării într-o plimbare la un obiectiv turistic. Nu este firesc ca părintele să amâne momentul pentru a evita frustrarea copilului. Fiind un moment „pe fugă“, este important ca părintele să-i aducă aminte calm, dar ferm, că este timpul să se pregătească, prezentându-i alternativa de a privi desene la întoarcere, de exemplu. Dacă reacția copilului crește în intensitate, păstrați-vă calmul și detașați-vă puțin, spunându-i că doriți să discutați când se liniștește. Uneori, încercarea de a-i explica în momentele de frustrare se poate sonda cu eșec, căci copilul nu filtrează rațional atunci, cât mai degrabă instinctual. Regula de aur este să păstrăm propriul control emoțional, chiar dacă ne trec propriile frici: de a fi judecați de cei din jur, de a nu-i fi oferit copilului contextul potrivit. Din acea stare de luciditate se mai pot găsi soluții, dar același lucru nu este valabil pentru momentele în care pierdem controlul și răbufnim, transformând situația într-o luptă de putere: de la copil interior la copil interior. În plus, plantăm semințele ambivalenței în relația cu copilul: când suntem excesiv de calzi și conținători, când devenim brusc furioși. Fiți atenți la momentele când copilul chiar nu poate să se controleze și păstrați în minte că reacțiile sale nu au la bază o rea intenție, cât, cel mult, o nevoie emoțională neîndeplinită, care poate fi adresată în alte moduri (nu prin a-l proteja de frustrare).

Care sunt beneficiile vacanțelor alături de copii?

Timp de calitate și amintiri frumoase împreună, la care vă puteți întoarce cu drag peste timp, fie prin intermediul fotografiilor, fie prin caleidoscopul memoriei. Puteți chiar să realizați împreună un jurnal de vacanță sau un cufăr cu amintiri. În vacanță sunt șanse să dedicați mai mult spațiu interior și disponibilitate relațiilor, întărindu-le și descoperind noi perspective. Vacanța poate fi un prilej să descoperiți, prin intermediul conversațiilor, care sunt ideile care le trec prin minte, la pachet cu surpriza creativității lor inerente.

Locuri frumoase, experiențe noi – gusturi, priveliști, senzații plăcute – toate contribuie stării de bine atunci când sunt împărtășite, trăite împreună. Ele nu fac decât să reconsolideze legăturile afective din familie, să aducă un aer proaspăt și, de ce nu, mai multă vitalitate. Luându-i în vacanță, le oferiți darul unei experiențe, vital pentru creștere. Copiii văd lumea diferit și nu ne putem aștepta ca ei să prefere în vacanță activitățile adulților, însă putem să-i lăsăm să exploreze și să descopere propriile motive de încântare. Natura este întotdeauna o alegere potrivită.

Le oferiți copiilor ocazia de a vă vedea destinși, bucuroși, senini – mărci ale echilibrului emoțional. Observându-vă, copiii înțeleg că e firesc să trăim și stări de bine, nu doar stresul grijilor zilnice, care transpare inevitabil și în relația cu ei.

Conform unei cercetătoare, dr. Margot Sunderland, vacanțele sprijină dezvoltarea creierului, activând un sistem ancestral numit play and seek. Atât joculețele simple (cum ar fi construirea castelelor de nisip, cufundarea picioarelor în noroi sau nisip sau gâdilatul), cât și activitățile de explorare (de exemplu, în pădure sau în cadrul unei vânători de comori) antrenează creierul celor mici să facă noi conexiuni într-un mod firesc pentru dezvoltarea lor. De asemenea, stimularea senzorială pe care o aduce un loc nou este o ocazie de a exersa adaptarea și, implicit, inteligența.

Încărcarea rezervorului emoțional – efectul concediului se prelungește ulterior: pe fondul relaxării, crește disponibilitatea emoțională, o dată cu detensionarea frunții. Chiar dacă s-ar putea spune că, mici fiind, copiii nu își vor aduce aminte prea multe din vacanță, însă prilejul de joacă și explorare pe un fond afectiv echilibrat este o cărămidă stabilă în dezvoltarea lor, care merită fructificat.

A pleca în vacanță alături de copii este o provocare solicitantă, care necesită planificare adecvată și asumarea unor situații neprevăzute, dar ascunde o mulțime de beneficii esențiale pentru copiii mai mari sau mai mici. Atât ei, cât și adulții „lor” se află în fața ocaziei de a învăța prin experiență.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii