FacebookTwitterLinkedIn

Ursula von der Leyen speră ca, din luna aprilie, să fie disponibile mai multe doze de vaccin în Uniunea Europeană.

Începând cu luna aprilie, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor şi pentru că alte vaccinuri sunt pe cale să fie aprobate,” a declarat Ursula von der Leyen pentru ziarele germane Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten, citate de Mediafax.

Ea se aşteaptă la „o medie de aproximativ 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, în total 300 de milioane până la sfârşitul lunii iunie”.

Până în prezent, au fost aprobate trei vaccinuri în Uniunea Europeană, produse de Pfizer / BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. Complementar, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) ar putea aproba vaccinul produs de compania americană Johnson & Johnson.