Cautare




, Contributor

Travel |
|

Următoarea oprire: Paradisul

Ți se pare că e Paradisul pe pământ? Ei bine, nu ți se pare, chiar începi să crezi asta după ce ajungi în Maldive, locul perfect pentru luna de miere, pentru recuperare a zen-ului sau babymoon, după caz. Este un loc înconjurat doar de tonurile de albastru infinit ale Oceanului Indian, departe de agitația urbană și poluarea specifică, care arată exact ca în pozele la care visam cu ochii deschiși atunci când frunzăream prin mediul virtual fotografiile agențiilor foto. 
SunsetWater Villa Exterior - 1

După un zbor de aproximativ nouă ore, cu o escală de patru ore în Dubai, care emana o căldură năucitoare la cele aproximativ 50 de grade, am coborât cu mare încântare în Male, care mă aștepta cu o furtună caldă, dar destul de serioasă, dat fiind faptul că am ales concediul în sezonul ploios.

În așteptarea hidroavionului, în lounge-ul hotelului Conrad Maldives Rangali Island, special amenajat în micuțul aeroport, priveam stropii de ploaie sperând că se vor opri ca prin minune, soarele și norii pufoși luându-le locul. Și, exact asta s-a întâmplat, lăsându-mă să savurez cele 20 de minute deasupra insulelor de diferite forme care parcă erau desenate în joacă. La aterizare, pe un pod care unea două insulițe, fiecare oaspete era întâmpinat de o persoană special dedicată, care te asista pe toată perioada sejurului, răspunzându-ți la toate solicitările.

Un prosop parcă scos din frigider, cu aromă de lime, o sticlă cu apă rece și un sorbet de căpșuni mi-au alungat instant oboseala și am pornit cu veselie interioară spre vila de pe plajă. După o mică inspecție a locului, am descoperit că totul era perfect, temperatura constantă, undeva între 28 și 30 de grade, valurile se auzeau discret, chiar și cu ferestrele închise, iar dușul era doar în aer liber.

Conrad Maldives_Ithaa Undersea Restaurant (1)

Dacă te numeri printre gurmanzi, pot spune că mâncarea a fost excelentă. Deși am optat pentru demi-pensiune, restaurantul Atoll Market, unde puteai lua masa printre copaci înfloriți de frangipani, îngloba delicii ale bucătăriei mediteraneene, japoneze, indiene sau chinezești, astfel că nu prea aveai cum să te plictisești. În plus, puteai să testezi și celelalte șapte restaurante, fiecare cu specific diferit. Fiind fascinată de lumea marină, am vrut neapărat să văd Ithaa Undersea, cotat ca unul cele mai frumoase restaurante din lume. Pentru a face asta, a fost necesară o rezervare cu ceva timp înainte.

Am optat să merg de dimineață pentru a mă delecta cu un cocktail (poți, de asemenea, să alegi un pahar de șampanie). Sincer, nici nu aș fi putut mânca ceva pentru că privirea mi-a fost distrasă, timp de o oră, de peștii viu colorați care parcă erau plătiți să facă un adevărat spectacol în spatele pereților de sticlă. Într-una dintre seri am testat Mixed Hot Pot la restaurantul cu specific chinezesc Ufaa by Jereme Leung, un mix intersant de fructe de mare, carne, legume și noodles pe care ți-l pregăteai singur într-un vas special care menținea apa în permanență clocotită. Pentru că era atât de plăcut seara, mi-a surâs ideea de a lua cina în aer liber, la Vilu, descoperind arta de a combina bucătaria mediteraneană cu vinul potrivit.

CMRI_WaterVilla3

La prânz, îmi plăcea să merg la Mandhoo, un restaurant cu meniu organic, special creat pentru a energiza, hrăni, detoxifia, relaxa și fortifia organismul, unde fiecare fel de mâncare avea specificat numărul de proteine, carbohidrați, grăsimi saturate, calorii și valoarea energetică. Bonus, între 13:00 și 13:30 hrăneau peștii, puii de rechin și pisicile de mare care parcă știau de acest ritual și se prezentau grupați de la prima bucațică de carne aruncată în apă.

Iubitorii sporturilor de apă se puteau bucura de scuba diving, jet ski-uri, X-Jetblade, un fel de echilibristică între două jeturi de apă, water skiing, plimbări pe paturi pneumatice, caiac sau bicicletă pe apă. Pentru că nu sunt o pricepută la înot, am ales varianta „light“, o vestă care să-mi ofere sentimentul de siguranță în apă, și mi-am făcut curaj să–mi iau și echipament de snorkeling pentru a-mi bucura sufletul cu fauna oceanului.

Nu rata: o vizită de răsfăț și relaxare la unul dintre cele două Spa-uri, yoga pe plajă, o cină privată pe malul oceanului sau explorarea recifilor de corali într-o barcă cu podea din sticlă.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii