Cautare




, Contributor

Uncategorized |
|

UPDATE – Nepotul Regelui: ,,Consider că decizia Majestăţii Sale este binevenită pentru mine”

Nicolae, nepotul Regelui Mihai a oferit declarații referitoare la decizia bunicului său de a-i retrage titlul de ,,Principe al României” și de a-l exclude din Linia de Succesiune la Coroana României.
Principele Nicolae, foto Daniel Angelescu, (c) Casa MS Regelui (1)

În cel mai recent comunicat de presă emis de Casa Regală, Nicolae Mihai Medforth Mills, nepotul Regelui Mihai, a oferit declarații referitoare la decizia bunicului său.

,,Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor”, a declarat acesta.

Nepotul Regelui susține că decizia Majestății Sale Regele Mihai este una binevenită, întrucât modul prin care era nevoit să își conducă viața era unul dificil de acceptat:

,,Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod.”, a precizat el.

Cu toate acestea, Nicolae Mihai continuă să se implice în activitățile caritabile : ,,În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România”.

CITEȘTE AICI DESPRE DECIZIA REGELUI MIHAI

30 SUB 30 – PRINCIPELE NICOLAE – UN PRINCIPE DE SECOL XXI

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii