Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

UPC România introduce Eurosport 3, 4 și 5 în grila digitală pentru experiența completă a Jocurilor Olimpice

UPC a anunțat că introduce în grila digitală trei televiziuni suplimentare, Eurosport 3, Eurosport 4 și Eurosport 5, pe durata competiției din PyeongChang 2018, pentru ca telespectatorii să se poată bucura de experiența completă a celei mai importante competiții sportive din această iarnă, informează Media Expres.
Eurosport UPC

Noile televiziuni vor acoperi toate competițiile sportive de schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, bob, sanie și snowboard și vor fi disponibile în perioada 9-25 februarie 2018 pentru clienții UPC abonați la serviciile TV digitale, putând fi urmărite și în platforma Horizon Go, oriunde și de pe orice dispozitiv, conform Media Expres.

Transmisiunile acestora vor fi în limba engleză, iar programul va conține emisii live și reluări în a doua parte a zilei.

Bogdan Bucurei, Head of Customer Proposition & Content UPC CEE: „Continuăm strategia noastră de a le oferi clienților acces la conținut premium, diversificat, pentru a se bucura de experiențe unice de divertisment, oriunde și oricând. Prin lansarea acestor noi canale Eurosport, clienții noștri pot viziona peste 100 de evenimente sportive și urmări evoluția sportivilor olimpici care vor participa în competiții, susținându-i de acasă. Experiența este completată de platforma inovatoare Horizon și aplicația Horizon Go, astfel încât vor trăi emoția Jocurilor Olimpice de Iarnă în orice moment al zilei, oriunde s-ar afla”.

Transmisiunile live și reluările nu vor fi întrerupte de pauze publicitare. Eurosport 3, 4 și 5 vor transmite Jocurile Olimpice 24/7, de la ceremonia de deschidere până la cea de închidere și vor aduce toate disciplinele sporturilor de iarnă în format HD. Eurosport 3 va fi disponibilă pe canalul EPG 216, Eurosport 4 pe EPG 217, iar Eurosport 5 va putea fi găsit pe EPG 218.

VEZI AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE SPORT – IANUARIE 2018

Transmisiunile celorlalte patru televiziuni Eurosport, deja existente în grila de programe UPC – Eurosport 1, Eurosport 1HD, Eurosport 2 și Eurosport 2HD – vor acoperi cele mai importante evenimente și emisiuni dedicate rezumatelor și celor mai importante faze de la Jocurile Olimpice, conținutul fiind disponibil cu funcția Replay a mediaboxului Horizon cu până la 7 zile în urmă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii