
Suprafața totală a showroom-ului, deschis prin Porcelines, este de 700 de metri pătrați, iar lansarea a avut loc în prezența reprezentantului pentru România al Porcelanosa Grupo, Jorge García.
Cu peste 40 de ani de experiență, Porcelanosa Grupo numără în prezent mai mult de 400 de magazine, în aproape 100 de țări din întreaga lume. Lansat ca producător de plăci ceramice, grupul spaniol are în portofoliu în prezent nu mai puțin de 8 companii distincte – Porcelanosa, Venis, Gama DÉCOR, System Pool, L’Antic Colonial, Butech, Noken, Urbatek – ce oferă de la plăci ceramice, echipament de baie și bucătărie, până la soluții inovative pentru arhitectura contemporană.
Un studiu exhaustiv derulat și publicat de către Pricewaterhouse Coopers și Financial Times în primul deceniu al anilor 2000 a poziționat Porcelanosa Grupo între cele mai prestigioase companii prezente pe scena de afaceri globală, numărul 5 mondial între companiile de retail. În prezent, Porcelanosa Grupo este și furnizorul oficial al Casei Regale a Marii Britanii.