Cautare




, Contributor

Social Media Coordinator

Educaţie |
|

Universitatea care tot crește

La_atelierul_Oanei_Țoiu.jpg
Tinerii care vor să schimbe lumea se pot înscrie online la Universitatea Alternativă până pe 8 aprilie.
Universitatea Alternativă CROS a deschis perioada de înscrieri pentru anul universitar 2014-2015. Viitorii studenți alternativi sunt absolvenții de liceu care vor fi studenți în București, actualii studenți aflați în căutarea unui mediu complementar de dezvoltare, tineri cu spirit antreprenorial sau tineri angajați, limita de vârstă fiind de 30 de ani. În plus, aplicanții trebie să fie interesați de unul dintre cele cinci domenii ale Universității Alternative: management, resurse umane, educație, vânzări și new-media.

"Am dezvoltat acest model pentru cei care vor să îşi provoace limitele constant. Pentru cei care îndrăznesc. Pentru cei care își caută un trib de oameni activi și curajoși. Pentru cei care vor să facă o diferență", explică fondatorii Universității Alternative.

Pentru a se înscrie în Universitatea CROS, tinerii interesați trebuie să completeze formularul online până pe 8 aprilie. Selecția constă într-o întâlnire individuală cu o persoană din cadrul Universității și o "provocare de echipă", care are scopul de a evalua abilitățile de lucru în echipă și de a încuraja interacțiunea dintre viitorii membrii și cei actuali. Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate pe 14 mai.

Valoarea programului oferit de Universitatea Alternativă a fost estimată de echipa CROS la 2025 de euro pe an. Datorită bursei "Pay it Forward", costul anual este redus la 975 de euro și poate fi redus până la 550 de euro pe an prin intermediului sistemului de vouchere.

Aflați mai multe detalii despre Universitatea Alternativă

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii