Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

UniCredit Bank donează 120.000 euro pentru achiziția de aparate de ventilație mecanică în două spitale și le oferă clienților posibilitatea amânării ratelor

UniCredit Bank anunță că donează 120.000 de euro pentru achiziția a două aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță și pentru acoperirea altor nevoi medicale, adoptând și măsuri menite să ajute clienții, printre care se numără și posibilitatea amânării ratelor.
unicredit

Cele două aparate de ventilație mecanică vor fi distribuite de asociația Asociația Zi de Bine către două spitale, în funcție de nevoi. Acestea vor putea fi folosite pe termen lung în tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie acută.

„Într-o situație cum este cea cu care ne confruntăm acum e important să fim uniți și să ne preocupăm de lucrurile care contează cu adevărat. Ne confruntăm cu o provocare la nivel de societate, iar prioritatea zero a noastră, a tuturor, este acum sănătatea. Am decis că cea mai bună cale de a răspunde acestei nevoi urgente este să sprijinim sistemul medical, astfel încât acesta să poată oferi îngrijire pacienților mai grav afectați” a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank România.

”UniCredit depune toate eforturile pentru a se asigura că serviciile bancare esențiale sunt disponibile prin intermediul canalelor la distanță. Astfel, clienții noștri pot primi în mod gratuit toate informațiile relevante cu privire la produsele și serviciile deținute și pot realiza toate operațiunile de bază într-un mod simplu, rapid și sigur prin mijloace electronice: Mobile și Online Banking, pentru persoane fizice, și BusinessNet pentru companii”, transmite banca.

De asemenea, UniCredit  anunță că a adoptat un set de măsuri menite să ajute clienții pe parcursul acestei perioade dificile, care pot presupune, în funcție de solicitarea clienților persoane fizice și de fiecare situație în parte, inclusiv amânarea ratelor la credite.

Pentru clienții IMM cu facilități de credit în derulare, care sunt temporar afectați de Covid-19 și vor solicita suport, UniCredit a implementat un flux rapid de decizie pentru a găsi cea mai potrivită soluție, în termene scurte.

Suntem alături de clienții noștri în această perioadă dificilă și vrem să îi ajutăm să se concentreze asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru ei: sănătatea și siguranța. De aceea, îi încurajăm să utilizeze cu prioritate și cu zero costuri canalele alternative ale băncii – Mobile și Online Banking pentru persoanele fizice sau BusinessNet pentru companii – și, de asemenea, să ne contacteze dacă sunt deja afectați, în mod  temporar, de situația actuală și au nevoie să acceseze soluțiile pe care le oferim. Ca bancă ce are puternice rădăcini europene și care a susținut întotdeauna economia locală, vom adopta toate măsurile rezonabile pentru a ajuta companiile să depășească această perioadă tulbure, evaluând situațiile individuale, a adăugat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii