
Spaţiul ecologic „Pallet Picnic Park” a fost lansat de Eco-Rom Ambalaje, una dintre cele mai importante organizaţii de preluare a responsabilităţii privind îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea
,,În domeniul colectării separate a deșeurilor de ambalaje, țara noastră și-a îndeplinit anual obligațiile de reciclare asumate la nivel european, prin aportul substanțial al producătorilor de bunuri ambalate. Investițiile acestora au condus și la extinderea accesului populației la serviciile de colectare separată a deșeurilor, primul pas spre reciclare pe care îl pot face generatorii din gospodării. Succesul de până acum la nivel local este datorat primarilor și operatorilor care au înțeles necesitatea acestui demers, iar Tulcea este unul dintre cele mai bune exemple, fiind una dintre primele localități în care am investit.’’ a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.
Spațiul ecologic pentru picnic, în valoare de 15.000 de euro, a fost oferit Municipiului Tulcea ca urmare a câștigării titlului de “Orașul Reciclării”, în competiția cu același nume organizată de Eco-Rom Ambalaje în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013. La competiție au participat 20 de municipiii din întreaga țară, care s-au întrecut în performanța serviciilor locale de colectare separată a deșeurilor de ambalaje.
,,Suntem bucuroşi că suntem beneficiarii unui loc de picnic 100% ecologic, obţinut printr-o colaborare reuşită între administraţie, serviciile publice şi cetăţeni. Apreciem de asemenea ideea Eco-Rom Ambalaje de a stimula primăriile şi populaţia în colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, prin lansarea acestui gen de competiţii, cu rol atât educativ, cât şi materializat în premii. Fiecare cetăţean tulcean poate spune cu mândrie că a pus o pietricică la temelia locului de picnic, care în final aparţine tuturor, drept pentru care merită felicitări. Sperăm că acest premiu este doar începutul unui curent eco care va anima permanent populaţia, astfel încât cantitatea de deşeuri colectate selectiv va creşte, în scopul valorificării şi reciclării, iar menţinerea unui mediu de viaţă curat şi sănătos va fi un rezultat firesc al acestui demers ” a declarat Constantin Hogea, Primarul Municipiului Tulcea.