Cautare




, Contributor

Travel |
|

Unde pleacă românii de Paşte

Pentru că a mai rămas puţin timp până la vacanţa de Paşte, deja sunt români care şi-au ales destinaţiile în care vor pleca în acea perioadă.
Cipru

România, Bulgaria şi Turcia rămân şi anul acesta destinaţiile preferate de români pentru sărbătorile pascale. Începând cu 2014, Paştele în Cipru şi Israel au început să prezinte interes pentru turiştii romani, iar anul acesta este vizată o creştere de peste 30% a acestora, potrivit datelor Paralela 45.

„Românii care sărbătoresc Paştele în România aloca un buget de 100-150 euro de persoană în staţiunile montane mai ales, la pensiuni sau hoteluri cu mese festive incluse. Cei amatori de litoral aleg Bulgăria sau Turcia, optând pentru serviciile all inclusive. Tarifele pentru aceste destinaţii pornesc de la 82 euro de persoană pentru trei nopţi de cazare. Anul trecut mulţi romani au ales să petreacă sărbătorile pascale în Cipru, dar şi în pelerinaje în Israel. Ne aşteptăm ca numărul acestora să crească anul acesta cu peste 30%. Bugetul mediu alocat pentru aceste vacanţe începe de la 395 euro de persoană”, a explicat Daniela Dumitrică, Director Marketing Paralela 45.

CipruCu tarife începând de la 260 lei, românii pot alege să-şi petreacă Paştele în România, la pensiuni sau hoteluri de 3* şi 4* cu mic dejun şi cină festivă de Paşte incluse.

Un pachet de 3 nopţi în Bulgaria are preţul de 82 euro de persoană la un hotel de 4* cu all inclusive. Un sejur de 7 nopţi în Turcia, de Paşte, porneşte de la 245 euro de persoană cu all inclusive, în tarif intrând şi biletul de avion cursa charter şi transferurile.

 

Cererea a crescut şi pentru pelerinajele în Israel. Un circuit de 5 nopţi în Ţara Sfântă are preţul de 599 euro de persoană, cazare la hoteluri de 3* şi 4* cu demipensiune, intrări la obiectivele turistice precizate în program, biletul de avion, transferurile şi ghid local vorbitor de romană. Turiştii care aleg acest circuit primesc şi un bonus – vizitarea Manăstirilor Sf. Teodosie şi Sf Sava cel Sfinţit.Israel2

Vacanţele de Paşte în Cipru încep de la 395 euro de persoană, pentru un sejur de 7 nopţi la un hotel de 2* cu demipensiune. Tariful include şi biletul de avion, transferurile şi un prânz festiv de Paşte cu muzica live şi dansuri tradiţionale.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii