FacebookTwitterLinkedIn

Typing AI Biometrics a lansat o aplicație de autentificare a datelor biometrice, care identifică utilizatorii după modul în care scriu. Proiectul folosește inteligența artificială pentru a detecta tiparul de tastare, urmând ca utilizatorul să primească un ID unic de tastare. 

Organizațiile pierd milioane de dolari în fiecare an din cauza autentificării bazate pe parole nesigure. Am gândit Typing AI Biometrics ca o soluție alternativă la metoda clasică de autentificare cu username și parolă. Prin intermediul produselor oferite de Typing AI developerii și companiile pot securiza aplicațiile web, mobile și desktop, indiferent de limbajul de programare pe care îl folosesc“, a declarat Rareș Pășcuț, CEO-ul companiei, pentru Forbes România.

Start-up-ul a fost fondat de Rareș Pășcuț, în prezent CEO-ul business-ului, iar echipa lucrează din România, Croația și Bangladesh. Compania a fost înființată în Croația.

Typing AI Biometrics a primit recent o finanțare în valoare de 50.000 de euro din partea Fondului de capital de risc din Croația Fil Rouge Capital și a finalizat acceleratorul român Advancing AI 2 susținut de Gapminder.

Proiectul se adresează băncilor, FinTech și companiilor Top 500 care caută securitate de nivel enterprise. Typing AI a servit până în prezent peste 300.000 de utilizatori unici din Europa, SUA și Asia.

Start-up-ul își propune, pentru viitor, atragerea unei investiții în valoare de 300.000 de euro pentru a accelera vânzările. De asemenea, în următoarele 6 luni, Typing AI va lansa o aplicație mobilă și va oferi mai multe soluții de verificare a identității utilizatorilor. “Scopul nostru este ca în decurs de 6 luni de zile să ajungem unul dintre principalii dezvoltatori de soluții de autentificare în doi pași (2FA) la nivel european, urmând ca ulterior să ajungem la un nivel similar în ceea ce privește autentificarea în mai mulți pași (MFA)“, conchide el.