FacebookTwitterLinkedIn

La prima vedere, intenția d-lui José Carlos Sánchez, primarul localității Algar, pare superficială și ar fi chiar amuzantă dacă nu ar evidenția o realitate tristă: obiceiul de a purta o conversație față în față, nemijlocită de un dispozitiv electronic de orice fel, este pe cale de dispariție nu doar în Spania, ci în întreaga lume.

Faptul că în fiecare seară, după apus, localnicii dintr-un sat pitoresc cu 1.400 de suflete din provincia spaniolă Cádiz, își scot scaunele pe terasă, în fața casei sau în fața porții, și stau de vorbă, nu este un obicei specific Spaniei, ci unul întâlnit în comunitățile rurale din toată lumea – inclusiv de la noi, mai ales în zilele de sărbătoare.

Primarul Sánchez a depus o cerere la UNESCO pentru ca charlas al fresco (discuțiile în aer liber) să intre în catalogul patrimoniului cultural imaterial, la fel cum au fost incluse prepararea pizzei napolitane, cultura saunei din Finlanda sau un concurs de tuns gazonul, popular în Bosnia și Herțegovina.

„Este modul nostru de a socializa. Este vorba despre discuții față în față, opusul a ceea ce înseamnă social media”, spune primarul care, pe lângă beneficiile psihologice ale conversației, le identifică și pe cele sustenabile: faptul că oamenii stau afară înseamnă că economisesc curentul electric pe care altfel l-ar consuma un aparat de aer condiționat care funcționează, sau un televizor.

Nevinovata conversație din pragul casei are inamici redutabili: pe de o parte, socializarea virtuală și televizorul, pe de alta, izolarea care a venit odată cu pandemia și, cel mai recent, schimbările climatice: temperaturile care, în vara aceasta, au rămas ridicate până seara târziu, i-au obligat pe vârstnici să rămână în case; nu în ultimul rând, însăși vârsta înaintată a „păstrătorilor” acestui obicei este o problemă care îl pune pe lista practicilor amenințate cu dispariția.

Așadar, are banala „șuetă din fața porții” valoare culturală? De vreme ce a devenit o practică rară, probabil că da. Dacă demersul va fi validat de UNESCO, grupul de bătrâni care sporovăiesc seara pe uliță va fi poate un motiv suficient pentru ca turiștii să viziteze satul Algar. Și cine știe, poate și alte sate, inclusiv din România, unde oamenilor încă le place să stea de vorbă în poartă sau în fața casei.