Cautare




, Contributor

Travel |
|

Un po d’Italia

Cred că, din toată lumea aceasta, cel mai bine și mai bine mă simt în Italia.
Restaurant interior

E ceva în soarele lor, cerul lor albastru, modul în care vorbesc, pictează, se îmbracă și cântă – ceva care mă face să îmi doresc să petrec cel puțin șase luni pe an în Italia.

Ca să nu mai vorbesc de mâncare – nu cred că o să uit vreodată ce osso bucco am mâncat la Florența sau, tot acolo, ravioli cu ricotta și pere și presărați cu trufe.

Nu e de mirare, așadar, că, de fiecare dată când plec în străinătate, mă bucur enorm când găsesc o mică felie de Italia în orice colț de lume.

La Praga am ajuns cu Andrei al meu într-un februarie foarte rece și am fost extrem de fericiți când am descoperit Kafka. Adică un mic restaurant italienesc, nu departe de celebra Parizska, pe o străduță mai lăturalnică.

E un loc foarte cool, cu o atmosferă postindustrială și cu muzică minunată, atât de bună încât eu și Andrei nu ne dădeam duși multă vreme, doar ca să mai ascultăm și următoarea piesă. Și următoarea. Și următoarea. 

Chelnerii sunt toți italieni, vorbesc engleză cu un accent minunat și îți pun în față cele mai bune paste și deserturi pe care le-am mâncat în afara Italiei.

Așa mâncare bogată, gustoasă și originală foarte rar am mai mâncat. Iar deserturile, sincer, nu cred că au egal. Am aflat ulterior că proprietarul este și el italian, am avut plăcerea să îl vizităm și să îl cunoaștem – un original ieșit parcă dintr-o aventură a lui Indiana Jones, care, în imaginația mea romanțioasă, este probabil un fel de Signor Bond în Cehia.

CITEȘTE ȘI Le Bilboquet – crème de la crème în New York

Recomand Kafka din toată inima. La fel și Cafe Molino, o pizzerie aparent fără nicio calitate extraordinară, din centrul Genevei. 

Prima dată am intrat la Molino acum vreo doi-trei ani, când aveam o întâlnire în Geneva și mai aveam de așteptat câteva ore. Am riscat și am descoperit un loc minunat, unde chelnerii, bucătarul și pizzaioli sunt toți italieni, cu toate interjecțiile și exclamațiile de rigoare.

 

Paste, risotto, pizza, carne – toate sunt excelente, iar chelnerii se poartă cu atâta căldură și atenție autentică, încât m-am simțit extraordinar de bine deși, nu știu cum se face, ambele dăți când am luat masa acolo eram singură.

În Geneva însă, cred că cel mai interesant lucru este să iei masa singur, într-o locație centrală, specială, deoarece în acest oraș cred că vezi cei mai interesanți oameni din lume, care mai de care mai misterioși sau mai exuberanți sau mai vocali sau mai… nu știu cum să zic… bogați. 

Așa că, foarte fericită cu risotto și un tiramisu de excepție, am petrecut vreo două ore lăsându-mă răsfățată de chelnerul meu, un italian bătrâior și teribil de simpatic, care nu știa ce să îmi mai aducă și cum să mai aranjeze masa. Probabil cel mai relaxant prânz pe care l-am avut vreodată.

În concluzie, eu caut peste tot oaze de Italia. Și până acum nu am fost dezamăgită. Dimpotrivă.

CITEȘTE ȘI Ora 5 după-amiaza la Londra

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii