Nu mă aflu încă în postura de a-mi dori să revizitez o destinație; sigur că, la un moment dat, mi-ar plăcea, dar consider că încă mai am multe de văzut pentru prima dată. La fel mi se întâmplă și cu cărțile, nu le recitesc. Mi se pare că-s atâtea cărți de citit pe lumea asta și timpul atât de limitat, încât etapa recitit trebuie să mai aștepte. Poate tot ce am spus până acum vine dintr-un amestec de tinerețe și lipsă de maturitate. Vă mai spun peste câțiva ani cum vor evolua lucrurile.
Așadar, pentru primăvara ce tocmai s-a încheiat, plănuiam să fac un city break în capitala Sloveniei, Ljubljana. Auzisem din mai multe surse că e un oraș cochet, cu multe cafenele și librării și că, în ceea ce privește costurile, este comparabil cu Bucureștiul. Plus că anul trecut am mers în Cracovia și în Wrocław (Polonia) și mi-am dat seama că nu doar vestul Europei merită vizitat.
De regulă, înainte să plec într-un oraș nou, îmi fac o documentare și o listă a celor mai importante lucruri pe care vreau să le bifez. După pandemie sau în timpul ei – nu reușesc să înțeleg dacă a trecut sau nu –, m-aș duce să mă bucur de verdele care îmbracă capitala Sloveniei, fără grabă și fără liste. Ljubljana este și cel mai mare oraș din țară și, în 2016, a primit de la Comisia Europeană titlul de Capitala verde a bătrânului continent. Pentru că, cel puțin din fotografiile pe care le-am văzut pe internet, orașul respiră verde la tot pasul. Site-urile de călătorii spun că este unul dintre orașele din Europa care oferă un nivel de calitate a vieții foarte ridicat.
Orașul a luat în calcul ideea de sustenabilitate încă de când a fost conceput. În spatele a ceea ce se vede astăzi în Ljubljana stau planurile celebrului arhitect Jože Plečnik, considerat un făuritor al viitorului. Acesta a încercat să folosească abordări moderne, unele inovatoare chiar și pentru standardele din zilele noastre, și a modelat orașul având în minte Atena Antică. Realizările sale din Ljubljana constituie, per ansamblu, una dintre cele mai importante opere de artă din secolul XX. Până când visul acesta va deveni realitate, mă gândesc că în Ljubljana mașinile nu au voie să circule în centrul orașului, iar oamenii se pot bucura de străzi, terase și parcuri doar pentru ei.
