Peste 150 de tineri sunt aşteptaţi să participe la hackathon-ul Innovation Labs 2.0 care va avea loc pe 1 martie la Biblioteca Centrală din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Evenimentul va debuta cu prezentarea ideilor de afaceri ale participanţilor, iar echipele vor fi formate în jurul celor mai apreciate proiecte.
Urmează 24 de ore în care tinerii vor lucra la dezvoltarea propriilor concepte de business sub îndrumarea mentorilor, printre care se numără Dragoş Pîslaru (Fondator GEA Consulting Group), Cristian Paţachia (Development & Innovation Manager Orange), Tudor Juravlea (UX Product Manager Orange), Mihnea Dumitru (Convergent Marketing Manager Orange), Irina Alexandru (Managing Partner AIRA Design Studio), Alex Tălmaciu (Software Engineer Mysis) sau Irina Nicoleta Scarlat (Managing Partner Prove PR).
În plus, absolvenţii primei ediţii Innovation Labs vor fi alături de participanţi pentru a-şi împărtăşi experienţa. Printre aceştia se numără Alex Eftimie şi Veronica Badea (Retake), Daniel Rizea (Freemble), Dragoş Iordache (Colosseo) şi Alex Radovici (Wyliodrin).
Hackathon-ul va continua pe 2 martie cu o sesiune demo pentru aplicaţiile dezvoltate pe parcursul celor 24 de ore, urmând ca echipele participante să îşi prezinte proiectele în faţa juriului format din Todi Pruteanu (Business Strategy Manager Microsoft România), Julien Ducarroz (Chief Commercial Officer Orange), Crina Ţenovici (Head of Data and B2B Communication Orange), Raluca Georgescu (Co-Organizer E-Commerce Awards Gala GPeC), Teodor Ceauşu (Country Manager IXIA România) şi Andrei Pitiş (investitor de tip angel şi profesor asociat în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti).
Juriul va alege cele mai bune 16 echipe care vor fi admise în programul de pre-accelerare Innovation Labs 2.0. Pe parcursul următoarelor 3 luni, acestea vor participa la discuţii cu experţi din diferite domenii şi vor beneficia de mentorat şi consiliere pentru a-şi dezvolta startup-urile.
Programul se adresează atât echipelor deja formate, cât şi studenţilor şi tinerilor profesionişti care au o idee sau se gândesc să pornească la drum pe cont propriu şi sunt în căutare de idei şi echipă.