FacebookTwitterLinkedIn

Wayra Prague Academy va debuta în luna aprilie. Cele 12 echipe selectate vor beneficia, pe langa spațiul de co-working, de consultanţă şi mentorat, vor avea ocazia să colaboreze cu cei peste 300 de milioane de clienţi ai Telefónica și vor obține finanțări de tip seed de până la 40.000 de euro.

“Acceptăm proiecte inovatoare în tehnologie în industrii precum serviciile financiare, publicitate, e-commerce, aplicaţii web şi mobile, e-learning sau inovaţii sociale, precum şi produse în domenii precum Big Data, cloud computing sau securitate”, declară Jarmila Plancha, Wayra CEE Director.

Procesul de selecție se va baza pe trei criterii: inovativitatea ideii, unicitatea tehnologiei utilizate și potențialul global al pieței țintă. Stadiul de dezvoltare al produsului sau serviciului și calitățile echipei care se află în spatele acestuia sunt, de asemenea, luate în considerare. Evaluarea inițială a aplicațiilor va fi realizată de un grup de experți urmând ca cei mai buni concurenți să își susțină ideea în cadrul Wayra Startup Week în fața unui panel format din membri ai Telefónica, investitori și antreprenori de succes.

Echipele care nu au fost selectate pentru acest proiect pot obține un loc în cadrul celorlalte șase Academii Wayra din Madrid, Barcelona, Londra, Caracas, Bogota și Buenos Aires, programul având în total 50 de locuri disponibile.