Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

UK: Mamele liber profesioniste vor să dea guvernul în judecată

Mamele care lucrează pe cont propriu au amenințat că vor da în judecată guvernul și pe cancelarul Rishi Sunak pentru discriminare.
 aboneaza-te
mama freelancer

Mamele liber profesioniste au amenințat că vor da în judecată guvernul și pe cancelarul Rishi Sunak pentru discriminare. Mamele freelanceri se simt discriminate pentru că nu au primit ajutor de venit în timpul crizei coronavirus, informează Reuters.

Grupul de campanie Pregnant Then Screwed a declarat că 70.000 de femei nu au fost îndreptățite cu plata salariului, după ce concediul lor de maternitate a fost folosit împotriva lor. Avocații care sprijină cazul grupului au declarat că schema guvernului a încălcat legile de egalitate, inclusiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Membrele grupului au trimis o petiție Trezoreriei HM prin care anunțau că vor da în judecată guvernul dacă sistemul nu va fi reformat, oferindu-i cancelarului șapte zile pentru a răspunde.

Schema de ajutor de stat permite mamelor din domeniul freelance să solicite subvenții de până la 7.500 de lire sterline pentru a acoperi până la 80% din câștiguri pentru veniturile pierdute din martie până în iunie din cauza crizei coronavirus. Plățile se bazează pe profitul mediu din ultimii trei ani, dar nu pun la socoteală concediul de maternitate. Prin urmare, mamele care și-au luat concedii pentru a avea grijă de copii începând cu aprilie 2016 nu vor primi salariile așteptate.

Suma maximă pe care o poate solicita o mamă care lucrează pe cont propriu în timp ce se află în concediu de maternitate este de 151,20 lire sterline pe săptămână, pentru 39 de săptămâni, ca alocație legală de maternitate. Mai mult decât atât, cele care nu au plătit suficient contribuții de asigurări naționale de tip 2 vor primi doar 27 de lire sterline săptămânal.

Peste 40% din cele 5 milioane de angajați independenți au copii care depind de ei. Conform Oficiului pentru Statistică Națională, aproximativ 600.000 dintre aceste persoane sunt femei și mai mult de o treime din ele lucrează cu normă întreagă.

Cancelarul Rishi Sunak a anunțat recent că schema va fi extinsă, oferind și freelancerilor oportunitatea de a obține o a doua tranșă de subvenții începând din august. Astfel, noile subvenții vor oferi lucrătorilor independenți până la 70% din profiturile lor medii pentru a acoperi alte trei luni de venituri pierdute, până la 6.570 de lire sterline. Cu toate acestea, concediile de maternitate din ultimii trei ani vor fi în continuare luate în considerare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii