Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Imobiliare |
|

Uil Casa Imobiliare: investițiile din Iași în 2020 puteau ajunge la 1 mld. de euro. Criza medicală a înfrânat entuziasmul, dar oportunitățile încă există

Compania de consultanță imobiliară Uil Casa Imobiliare din Iași a realizat o analiză a pieței locale din ultimii 10 ani.
 aboneaza-te
136 orase 10 Iasi

 Astfel, piața imobiliară pentru spații de birouri din Iași dispune în prezent de 120 de clădiri, dintre care aproape 120.000 de metri pătrați pentru clasa A și A+, adică circa 40% din totalul stocului de spații de birouri din oraș.

După București și Cluj Napoca, piața imobiliară din Iași  este una din cele mai dinamice și active. În ultimul deceniu, această piață a cunoscut o ascensiune puternică pe măsură ce a devenit un punct de interes pentru companii multinaționale, în special cele din industria IT și outsourcing. Totodată, capitala Moldovei a atras numeroși investitori și antreprenori străini.

„Din perspectiva noilor dezvoltatori de birouri, jucătorii din acest segment se vor concentra să livreze majoritar clădiri de clasă A și A+. Astfel, își vor propune să satisfacă cerințe tot mai exigente din partea clienților, în special când vine vorba de design și funcționalități. Multe dintre companiile cu care am lucrat, mai ales multinaționale, preferă în continuare clădiri de tip open space, cu mici compartimentări, în funcție de nevoile fiecăruia. Este însă evident că sunt multe detalii și particularități de care trebuie să țină cont o companie care optează pentru un sediu nou, de la identitatea și valorile acesteia, la variante precum lumina naturală, soluții de mobilier și fit out, culorile spațiului, abordarea open-space sau birouri individuale. Tot mai multe companii adoptă și promovează cultura unor spații de lucru motivante, flexibile și memorabile”, a explicat Iulian Ursache, Sales and Leasing Consultant, Uil Casa Imobiliare.

În ceea ce privește noua generație de clădiri de birouri clasa A și A+, acestea sunt dotate cu cele mai avansate echipamente și tehnologii. Câteva elemente care le caracterizează sunt lifturile moderne și rapide, pereții cortină și folosirea pietrei naturale în construcție. Totodată, sunt folosite sisteme avansate de încălzire și ventilație, cele mai noi sisteme antiincendiu, generatoare electrice și sisteme complexe de securitate pe bază de cartelă magnetic, sistem de pază permanentă și recepție, BMS, iar recent poate fi cerută și certificarea Clădiri Verzi cu impact redus asupra mediului.

Cerințele companiilor când vine vorba de spațiu de lucru pentru angajații săi

Regulile de ocupare, impuse de multinaționalele din industria IT, prevăd alocarea unui spațiu de circa 10 mp la fiecare angajat care lucrează într-o clădire clasa A și A+, și o medie de 7 mp la fiecare angajat din industria outsourcing, care lucrează în clădiri de clasa B și C, sau care lucrează în activități de back office.

Investiția în amenajarea unui spațiu de birouri este diferită de la o companie la alta, în funcție de dimensiunea lucrării și poate ajunge până la câteva milioane de euro. Recent, o companie din industria outsourcing a investit 1,5 milioane euro în amenajarea unui spațiu unde lucrează 600 de angajați.

Dinamica domeniului e însă afectată de criza medicală. Uil Casa Imobiliare avea, la începutul anului, cerere pentru aproximativ 10.000 mp de la 5 companii diferite pentru relocarea spațiilor de birouri. Actualul context a dus însă la decizia a trei dintre aceste companii să amâne relocarea. Dar pentru celelalte două a fost finalizată tranzacția. Momentan, sectorul imobiliar de office este pe hold. În funcție de evoluția situației medicale, Uil Casa Imobiliare estimează o revenire în septembrie, după sezonul estival.

Prioritar, companiile din industria IT și outsourcing pun accent deosebit pe amplasamentul clădirilor de birouri. Zona ultracentrală, aproape de Palas, dar și apropierea de instituții private sau ale statului și mijloacele de transport disponibile influențează decizia companiilor.

De cealaltă parte, piața imobiliară rezidențială simte o scădere a numărului de tranzacții cu procente cuprinse între 35 – 45%, chiar dacă dezvoltatorii au continuat să lucreze și în pandemie. Prețurile nu au suportat schimbări majore, ci mai degrabă o corecție în anumite cazuri.

Oportunitatea pentru companii și antreprenori poate fi în domeniul închirierii spațiilor comerciale centrale. Dacă înainte de criza medicală timpul mediu de așteptare pentru un spațiu comercial bun ajungea de la câteva luni până la ani, acum sunt deja disponibile chiar și pe artere importante, cum ar fi bulevardul Ștefan cel Mare. Astfel, perioada aceasta poate fi una excepțională pentru jucători cu experiență care au în plan restructurarea afacerii sau dezvoltarea și pot închiria locații bune.

Schimbările prin care a trecut piața imobiliară din Iași

Ultimul deceniu a început cu pregătirile celei mai scumpe investiții imobiliare din afara capitalei, respectiv ansamblul Palas, care s-a ridicat la o valoare de 265 milioane euro. Cu o suprafață construită de 260.000 mp, proiectul mixed-use și lifestyle a setat o tendință în viziunea de dezvoltări urbanistice.

Anul 2010 a fost și al inaugurării în Iași a primei clădiri de birouri clasa A, care a revoluționat și setat noile modele de clădiri de birouri premium, cu spații mari și generoase pentru fiecare etaj, flexibilitate și originalitate în amenajarea fiecărui birou în parte. Mai mult, stocul de clădiri de birouri a crescut de la aproape 30.000 de metri pătrați în anul 2010 pentru toate tipurile de clădiri, clasa A, B, C la aproape 300.000 de metri pătrați în prezent.

Anul acesta, piața imobiliară pentru spații de birouri din Iași dispune de 120 de clădiri, cu diferite funcționalități, dintre care aproape 120.000 de metri pătrați pentru clasa A și A+, adică circa 40% din totalul stocului de spații de birouri din oraș.

În 2020, piața imobiliară ieșeană se pregătea pentru investiții care puteau depăși cifra de 1 miliard euro, precum extinderea complexului Palas, construirea proiectului Silk Distrikt, un proiect mixed-use pe o suprafață de 10 hectare și cu o suprafață construită de peste 300.000 de metri pătrați, a cărui valoare era estimată la 200 milioane de euro. Un alt proiect imobiliar relevant pentru Iași este extinderea Era Mall, dezvoltat de investitorul Prime Capital, dar și un proiect în zona Nicolina, care ar urma să aibă o suprafață totală de 24 hectare și va fi un complex de birouri și locuințe.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii