Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Industrie |
|

UE vrea să restricţioneze finanţarea acordată pentru proiectele din domeniul gazelor naturale

UE vrea să restricţioneze finanţarea acordată pentru proiectele din domeniul gazelor naturale, din cauza riscurilor pe care acestea le reprezintă la adresa obiectivelor climatice ale blocului comunitar, potrivit Agerpres.

Regulamentul privind infrastructurile energetice transeuropene (TEN-E) defineşte care sunt proiectele energetice transfrontaliere care pot fi etichetate drept „Proiecte de interes comun”, ceea ce înseamnă că pot primi finanţare de la UE şi autorizaţii în regim de urgenţă. Anul trecut UE a injectat aproape un miliard de euro în acest gen de proiecte, care includ reţele energetice şi un gazoduct, fondurile de la UE fiind destinate să fie completate cu bani de la guvernele naţionale şi din sectorul privat.

UE intenționează să restricţioneze finanţarea pentru proiectele din domeniul gazelor naturale

Însă pe măsură ce Comisia Europeană vrea să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale Europei, Executivul comunitar vrea şi să rescrie regulamentul TEN-E pentru a-l face mai verde.

Într-un proiect de document al Comisiei privind Regulamentul TEN-E, care urmează să fie publicat săptămâna viitoare, sunt excluse infrastructurile petroliere şi cele dedicate gazelor naturale.

„Având în vedere că cererea viitoare de gaze naturale este prognozată să scadă semnificativ, în linie cu obiectivele din Pactul Verde, infrastructurile de gaze naturale nu mai au nevoie de sprijin prin intermediul politicii TEN-E”, se menţionează în documentul consultat de Reuters.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii