Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Auto |
|

Uber a pierdut licența de operare a vehiculelor private în Londra

Uber nu va primi o nouă licență pentru a opera în Londra, anunță autoritățile locale de transport din capitala UK.
Uber

Compania de ride-hailing Uber a pierdut licența de operare a vehiculelor private în Londra, după ce autoritățile londoneze au descoperit peste 14.000 de curse efectuate de șoferi neasigurați. Uber consideră că această decizie este greșită și urmează să facă contestație, potrivit The Guardian.

Autoritatea Transport for London (TfL) a anunţat că a luat decizia de a nu reînnoi licenţa Uber la sfârşitul unei perioade de probă de două luni acordată în septembrie.

 

„În pofida rezolvării unora dintre probleme, TfL nu are încredere că în viitor nu vor mai apărea astfel de probleme, ceea ce a determinat-o să ajungă la concluzia că această companie nu este potrivită şi corectă”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Decizia nu va duce la dispariţia imediată a maşinilor Uber din Londra, întrucât compania va face contestaţie şi va putea să îşi continue activitatea până la o decizie definitivă.

Când TfL a respins pentru prima oară prelungirea licenţei Uber, în septembrie 2017, compania a convins judecătorii să îi acorde o licenţă pe o perioadă de 15 luni.

TfL şi Uber au realizat progrese în perioada respectivă, dar au persistat unele rezerve, inclusiv o modificare a sistemului care a permis şoferilor neautorizaţi să îşi încarce fotografiile în conturile altor şoferi. Această laculă de securitate a avut ca rezultat cel puţin 14.000 de curse efectuate de alţi şoferi decât cei aleşi de pasageri, potrivit TfL.

 

„Decizia TfL de a nu reînnoi licenţa Uber în Londra este extraordinară şi greşită şi vom face apel”, a declarat directorul regional al Uber, Jamie Heywood.

„În ultimii doi ani ne-am schimbat fundamental afacerile şi stabilim standardul calităţii. În numele celor 3,5 milioane de pasageri şi 45.000 de şoferi licenţiaţi care depind de Uber în Londra, vom continua să ne desfăşurăm activitatea ca de obicei şi vom face tot posibilul să colaborăm cu TfL pentru a rezolva această situaţie”, a spus Heywood.

Steve McNamara, secretarul general al Asociaţiei Şoferilor de Taxi Licenţiaţi, care reprezintă şoferii de taxiuri negre, a spus că este vorba despre siguranţa publică, iar primarul a luat decizia corectă.

”În ceea ce ne priveşte, modelul de afaceri al Uber este nereglementabil. Se bazează pe un sistem în care toată lumea face ce vrea şi inundă Londra cu vehicule. Uber nu poate garanta că maşinile sunt asigurate, sau dacă persoana care conduce o maşină este cea care ar trebui, aşa cum arată incidentele recente”, a spus McNamara.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii